VIDEO Espanyol – Real 0-1. ”Galacticii” au egalat un record ce data din 1995
21.01.2014, 10:13Karim Benzema a marcat golul victoriei Realului, care este astfel foarte aproape de semifinalele Cupei Spaniei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Trupa lui Carlo Ancelotti continuă startul perfect de an, după ce, marți seară, s-a impus și pe terenul celor de la Espanyol, în prima manșă a sferturilor Cupei.
Prin acest succes, ”galacticii” au egalat un record propriu, ce data din 1995. Practic, Real a ajuns la cel de-al șaselea meci oficial consecutiv în care n-a primit gol, lucru care nu s-a mai întâmplat decât o singură dată în istoria de 112 ani a clubului, adică în urmă cu 19 ani.
Și pentru ca să ne menținem la capitoul recorduri, mai trebuie menționat faptul că pentru prima dată în istorie, Real Madrid a câștigat în deplasare, în Cupă, împotriva lui Espanyol. A fost nevoie de o serie de nouă meciuri pentru acest prim succes.
Torje, titular la Espanyol
Revenind la meciul de pe ”Estadi Cornella-El Prat”, disputat în fața a 18050 de spectatori, Real a avut ceva de furcă cu cei de la Espanyol. Cu Gabriel Torje titular, schimbat în minutul 76 de Cordoba, catalanii au avut prima ocazie a serii în minutul 18, atunci când portughezul Pizzi a ratat incredibil.
Ronaldo a dat replica, trei minute mai târziu, cu un șut care l-a învins pe Casilla, dar care n-a intrat în plasă pentru că a lovit bara din dreapta porții (21). Până la urmă, madrilenii au trecut la conducere, în minutul 25, atunci când Benzema a reluat mingea în plasă, cu capul, după ce aceasta a fost deviată ușor de Bale, tot cu capul, în urma unei centrări a lui Arbeloa.
Espanyol n-a dezarmat și a început în forță partea a doua. Ba chiar a trecut pe lângă egalare la șutul căpitanului Sergio Garcia, care a trimis puțin pe lângă (54).
Torje a apărut periculos în minutul 70, la o fază la care fanii catalanilor au cerut penalty la o intrare a lui Di Maria. Dar, ocazia meciului i-a aparținut lui Jhon Cordoba, care, cu șase minute înainte de final, a scăpat singur cu Casillas, dar nu l-a putut învinge pe căpitanul Realului. De altfel, Casillas a avut destule motive pentru a sărbători după meci (DETALII).
Espanyol - Real Madrid 0-1
A marcat: Benzema 25
Espanyol: Casilla - Rodriguez, Sidnei, Moreno, Capdevila - V. Sanchez, Abraham - Torje (Cordoba 76), Pizzi (Stuani 89), Lanzarote (Alex 46) - Sergio Garcia
Antrenor: Javier Aguirre
Real Madrid: Casillas - Arbeloa, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo - Modric, Illarramendi - Bale (Jese 90+1), Angel Di Maria (Xabi Alonso 73), Ronaldo - Benzema (Isco 77)
Antrenor: Carlo Ancelotti
Etichete: real madrid cupa spaniei , espanyol real madrid 0-1 video , espanyol torje , torje ttular espanyol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...