VIDEO Contra: “Dacă n-aș crede că pot bate Barcelona, m-aș lăsa de antrenorat”
12.12.2014, 19:32Cosmin Contra are un sezon onorabil pe banca lui Getafe, după ce a reușit să o salveze de la retrogradare în vară, iar sâmbătă se află în fața celui de-al doilea examen important în primele 15 etape. După ce a pierdut la limită, 0-1, contra campioanei, Atletico, "Guriță" dă piept acum cu Barcelona.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Getafe – Barcelona se dispută sâmbătă de la ora 17:00 și va fi transmis în direct de Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
În direct la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, Contra a vorbit prin telefon despre disputa contra echipei la care strălucesc Messi și Neymar: “Nu mă înspăimântă nimeni. Niciodată nu mi-a fost frică de nimeni. Am avut mai mult respect față de unii jucători, da. Și am mult respect față de jucătorii ăștia.”
Tehnicianul român nu se consideră, alături de echipa sa, victimă sigură a catalanilor: ”Dacă n-aș crede că pot să bat Barcelona, m-aș lăsa de antrenorat. Cred că putem bate Barcelona. Șanse sunt. E clar că va fi foarte greu.
Cred că tactic, împreună cu băieții, am pregătit foarte bine acest meci. În multe meciuri, Barcelona a făcut diferența prin individualitățile pe care le are.
Dacă avem noroc ca Messi să nu joace prea mult fotbal, atunci avem mai multe șanse. Dar chiar dacă e mai obosit, chiar dacă dispare multe momente, apare cu o sclipire și rezolvă meciul.”
Contra nu e de acord cu cei care spun că majoritatea echipelor pregătesc meciul defensiv atunci când urmează să întâlnească Barcelona: “Tactica defensivă ți-o impune jocul Barcelonei. Prin maniera lor de a pasa, te împing în jumătatea ta. Chiar dacă îți dorești să faci pressing, să ataci, nu faci decât să te aperi unde te împing ei să te aperi.”
Etichete: getafe barcelona video , getafe barcelona live , cosmin contra getafe , cosmin contra barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...