VIDEO Atletico-Levante 3-1. Gazdele au egalat-o la puncte pe Barcelona
03.01.2015, 13:47Campioana Spaniei, Atletico Madrid, a început anul 2015 cu o victorie în faţa lui Levante, care a rămas fără succes în zece meciuri pe "Vicente Calderon". Trupa lui Diego Simeone a deschis scorul în minutul 18 prin francezul Antoine Griezmann, jucătorul care a marcat şi ultimul gol în La Liga din 2014.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eroul lui Atleti din etapa trecută, de la Bilbao, a majorat avantajul gazdelor la două minute după pauză tot cu o lovitură de cap şi a ajuns la opt reuşite în acest sezon. Levante a redus din diferenţă în minutul 62, când Nabil El Zhar, abia intrat pe teren, a deviat şutul-centrare al lui Ivan Lopez. Ultimul cuvânt i-a aparţinut lui Diego Godin. Stoperul uruguayan a marcat pentru 3-1 în minutul 82 şi a făcut ca Atletico să ajungă în doar 17 etape la nu mai puţin de 18 goluri înscrise cu capul, exact câte reuşise în toată stagiunea trecută.
După acest succes cu Levante, pentru echipa lui Simeone urmează o săptămână de foc: miercuri seara, de la ora 22.00, joacă în Cupa Spaniei, pe terenul rivalei Real Madrid, iar duminică, va evolua pe Camp Nou împotriva Barcelonei. Ambele meciuri vor fi transmise în direct de Digi Sport 1.
Echipele de start:
Atletico Madrid (4-2-3-1): Moya - Juanfran, Gimenez, Godin, Siqueira - Gabi, Tiago - Turan, Griezmann (Niguez 84), Koke - Mandzukic (Jimenez 79)
Antrenor: Diego Simeone
Levante (4-4-2): Marino - Lopez, Vyntra, Juanfran, Karabelas (Barral 73) - Morales, Diop, Sissoko, Ivanschitz - Casadesus, Martins (El Zhar 60)
Antrenor: Lucas Alcaraz
VIDEO CU REZUMATUL PARTIDEI
LIVE TEXT
Min. 90+4: S-a terminat meciul. Atletico obţine prima victorie din 2015: 3-1 cu Levante
Min. 82: GOOOOOOL Atletico Madrid. Godin marchează tot cu o lovitură de cap şi ajunge la cota 3 în acest sezon
VIDEO CU GOLUL LUI GODIN
Min. 62: GOOOOOOL Levante. El Zhar a marcat la două minute de la intrarea pe teren
VIDEO CU GOLUL LUI EL ZHAR
Min. 47: GOOOOOOL Atletico. Griezmann reuşeşte dublă, după o pasă primită de la Mandzukic
VIDEO CU A DOUA REUŞITĂ A LUI GRIEZMANN
Min. 18: GOOOOOOL Atletico. Griezmann a marcat primul gol al acestui an în La Liga, după o superbă lovitură de cap
VIDEO CU GOLUL LUI GRIEZMANN
De când este în prima ligă spaniolă, micuța echipă din Valencia nu s-a impus niciodată în fieful celor de la Atletico Madrid. Au luat un singur punct, în urmă cu 10 ani.
Atletico Madrid pare a avea o misiune ușoară la primul meci oficial din 2015. Campioana va întâlni azi, acasă, pe Levante, de la ora 17:00, într-un meci care va fi ÎN DIRECT și în EXCLUSIVITATE la Digi Sport 1.
De ce vorbim despre o misiune ușoară? Pentru că statistica este de partea madrilenilor, care n-au fost niciodată încurcați serios de cei de la Levante în partidele de campionat. Mai mult, de când participă în La Liga, gruparea din Valencia a obținut un singur punct pe ”Calderon”, după un 0-0 înregistrat tocmai în februarie 2005.
Pe atunci, Atletico era antrenată de Cesar Ferrando iar în atac juca Fernando Torres, în timp ce la Levante pe banca tehnică se afla Bernd Schuster.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
De atunci, Atletico a câștigat șase meciuri la rând, în propriul fief, ultimul succes fiind obținut însă cu mari emoții. Cei de la Levante au deschis rapid scorul prin Ivanschitz (2), după care Godin și Costa au adus gazdele în avantaj. Pedro Rios a restabilit egalitatea în repriza a doua, dar același Diego Costa, aflat acum la Chelsea, a stabilit scorul final, 3-2 pentru Atletico.
Levante și-a luat apoi revanșa, la ea acasă, impunându-se cu un neverosimil 2-0, dar acum rămâne de văzut cum se va descurca pe ”Vicente Calderon”.
Programul meciurilor de azi, sâmbătă, 3 ianuarie, din La Liga, care vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Ora 17:00 - Atletico Madrid - Levante
Ora 19:00 - Sevilla - Celta Vigo
Ora 21:00 - Elche - Villarreal
Ora 23:00 - La Coruna - Bilbao
Etichete: atletico madrid , diego simeone , levante , atletico madrid levante
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...