Veste bună pentru Rusescu. Unai Emery a rămas plăcut surprins
18.10.2013, 10:35Raul Rusescu, 25 de ani, golgheterul ediției trecute a Ligii 1 și campion cu Steaua, a fost unul dintre cei mai fericiți fotbaliști în vară când a semnat contractul cu FC Sevilla. Atacantul a plecat cu mult entuziasm la gruparea din La Liga, dar a rămas surprins când a realizat că este foarte greu să prindă un loc în echipa andaluzilor.
Încă din start, antrenorul Unai Emery (41 de ani) i-a transmis lui “Raul“ din Ghencea că este supraponderal și că trebuie să ia măsuri urgente pentru a intra în planurile sale. Internaționalul român a urmat, mai apoi, cu strictețe, un program impus de către staff-ul tehnic al ibericilor și a izbutit să dea jos din kilogramele în plus.
În toată această perioadă au apărut tot felul de zvonuri, potrivit cărora cei de la Sevilla ar dori să se despartă de atacantul nostru, dar, de fiecare dată, Unai Emery a dezmințit.
Ba, mai mult, tehnicianul spaniol a rămas plăcut surprins, potrivit celor de la www.elgoldigital.com, când a văzut că Rusescu l-a ascultat și că a ajuns la o formă fizică impecabilă. Acesta pare argumentul care-l va ajuta pe ex-stelist să primească o șansă de a-și câștiga un loc la Sevilla, mai ales că echipa, care se află pe locul 11 după opt etape, are doar 13 goluri marcate și 14 primite.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Etichete: steaua , rusescu , raul rusescu , rusescu steaua , rusescu sevilla , fc sevila , rusescu forma sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...