Van der Vaart a fost propus la Malaga şi Betis. Olandezul vrea să-şi încheie cariera în Spania
02.06.2015, 12:53Hamburg a evitat dramatic prima retrogradare din Bundesliga din istoria clubului, dar şi-ar putea pierde căpitanul. Contractul lui Rafael van der Vaart se încheie la finalul acestui sezon, iar olandezul îşi doreşte să-şi încheie cariera în Spania, în apropierea oraşului Chiclana, acolo unde s-a născut mama sa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit cotidianului AS, mijlocaşul de 32 de ani a fost propus la Malaga şi la nou promovata Betis Sevilla, ambele cluburi arătându-se dispuse să facă un important efort financiar pentru a-şi întări loturile cu un nume importante şi care poate aduce un plus de experienţă.
Sursa citată aminteşte că, în urmă cu câteva luni, fostul jucător al lui Real Madrid ar fi declarat că i-ar plăcea într-o zi să joace la Cadiz, însă echipa locală se află doar în liga a treia, cu şanse de a promova în Segunda, iar un astfel un scenariu pare puţin probabil în acest moment.
În aceste condiţii, Malaga şi Sevilla sunt cele mai apropiate locaţii de Chiclana, iar reprezentanţii lui van der Vaart au discutat deja cu oficialii celor două cluburi, pentru a afla dacă există disponibilitate din partea acestora în privinţa unui transfer.
Malaga se află în căutarea unui jucător de creaţie, în timp ce profilul internaţionalului olandez se potriveşte cu cel pe care Pepe Mel îşi doreşte să-l aducă la Betis, mai notează jurnaliştii spanioli.
Etichete: la liga , betis sevilla , malaga , hamburg , van der vaart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...