Valverde nu e sigur că Barcelona poate câştiga Liga Campionilor: "Mi-ar plăcea să spun asta"
17.12.2017, 14:52Ernesto Valverde nu e convins că Barcelona e suficient de puternică pentru a câştiga Liga Campionilor în acest sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul catalan a insinuat, la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Deportivo La Coruna, că mai are nevoie de întăriri pentru a se lupta cu şanse reale la câştigarea celui mai important trofeu al cluburilor.
Şi asta deşi Barca a dominat prima parte a sezonului din La Liga şi are opt puncte avans faţă de Real Madrid după 15 etape.
"Nu ştiu cine va fi campioana Europei, dar sigur va fi o echipă cu un lot suficient de puternic pentru asta. Mi-ar plăcea să spun că putem câştiga trofeul. Vom fi însă una dintre candidate", a declarat "principalul" grupării blaugrana.
Barcelona a cucerit ultima oară Liga Campionilor în 2015, după o finală cu Juventus, şi are cinci astfel de trofee în istorie (1992, 2006, 2009, 2011 şi 2015).
Ultimele două Ligi ale Campionilor au fost câştigate de marea rivală a catalanilor, Real Madrid, care s-a impus sâmbătă şi în finala Mondialului cluburilor, 1-0 cu Gremio Porto Alegre.
Barcelona joacă în această seară, de la ora 21.45, contra lui Deportivo La Coruna, în direct la Digi Sport 2, iar sâmbătă, 23 decembrie, se va deplasa pe Bernabeu, pentru un nou episod din El Clasico.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: ernesto valverde , barcelona primera division , barcelona liga campionilor , valverde barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...