Valverde, desfiinţat după un nou pas greşit în La Liga: "Proiectul lui a ajuns la sfârşit". Ce i se reproşează
30.09.2018, 10:47De aproape doi ani, din noiembrie 2016, nu s-a mai întâmplat ca FC Barcelona să aibă trei meciuri consecutive în La Liga fără victorie. Însă atunci a fost vorba despre trei remize la rând, iar acum au fost două egaluri şi o înfrângere, în faţa ultimei clasate la momentul respectiv, Leganes.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În aceste condiţii, nu e o surpriză că antrenorul catalanilor, Ernesto Valverde, a fost desfiinţat în presă, după egalul de acasă cu Athletic Bilbao (1-1).
"Ernesto Valverde nu pare să se simtă confortabil la FC Barcelona, iar clubul nu pare să se simtă confortabil cu el. A fost o altă zi în care managementul său a fost dezastruos. Aceasta este deja o criză. Proiectul Valverde a ajuns la sfârşit", s-a dezlănţuit Marca la adresa tehnicianului de 54 de ani.
Principalul reproş care i se aduce fostului antrenor de la Athletic Bilbao este faptul că echipa blaugrana este dependentă de Leo Messi.
"Dacă Barcelona nu îl are pe Messi, în condiţii normale, ar fi o echipă care ar lupta din greu pentru a prinde un loc de UEFA Champions League. Doar cu el pe teren simţi că formaţia blaugrana poate întoarce un meci în favoarea sa.
Este un miracol că Messi îşi doreşte să joace în continuare pentru un club în care lucrurile merg din rău mai rău în fiecare an. Iartă-i, Leo", au mai scris jurnaliştii spanioli.
De asemenea, lui Valverde i se reproşează că evită să-l lase pe bancă pe Gerard Pique, deşi acesta "apare în peisaj la toate golurile adversarilor".
În acest context, sursa citată are dubii serioase că Barcelona se poate lupta pentru titlu în acest sezon, deşi catalanii sunt în continuare lideri, pentru că rivalii de la Real Madrid au remizat în derby-ul cu Atletico (0-0), pe teren propriu.
Etichete: la liga , fc barcelona , ernesto valverde , valverde barcelona , video barcelona bilbao 1-1 , barcelona bilbao 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...