Valencia nu vrea să îl dea pe Gaya la Real Madrid: "Va semna prelungirea cu noi"
17.04.2015, 22:07Real Madrid s-a arătat interesată de transferul fundașului stânga al Valenciei, Jose Gaya, un fotbalist care, la doar 19 ani, a devenit indispensabil pentru ”lilieci” și este văzut drept noul Roberto Carlos.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Aflând de interesul lui Real Madrid pentru transferul său, jucătorul de bandă a refuzat deja prelungirea contractului cu echipa de pe locul 4 din La Liga. Totuşi, preşedintele Valenciei, Amadeo Salvo, a anunţat că acesta nu va ajunge pe "Santiago Bernabeu": "Gaya îşi va prelungi înţelegerea, nu va deveni jucătorul Realului".
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
În acest caz, singura speranță a madrilenilor este ca Gaya să amâne semnarea unui nou contract până în vară, când îl va putea cumpăra cu doar 18 milioane de euro.
"Galacticii" îl văd pe jucătorul Valenciei ca un contracandidat perfect pentru Marcelo, în flancul stâng, mai ales că portughezul Coentrao ar putea pleca la finalul sezonului, fiind dorit de Louis van Gaal la Manchester United.
Gaya a disputat 30 de partide în toate competiţiile pentru Valencia în acest sezon, marcând două goluri şi trecându-şi în cont 4 pase decisive.
Barcelona – Valencia se joacă sâmbătă, de la ora 17:00, și va fi transmis în direct de Digi Sport 2. Cele mai importante faze vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro
Etichete: valencia , jose gaya , gaya valencia , gaya real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...