"Un plan de 217 milioane de euro". Dezvăluirea făcută de AS pe prima pagină
29.12.2018, 10:04Real Madrid a schimbat strategia în ultimii patru ani, iar Florentino Perez a decis să nu mai achiziționeze galactici ci jucători de perspectivă. Cel mai recent nume adăugat pe lista madrilenilor în ultimii 4 ani este cel al lui Brahim Diaz, fotbalistul de 19 ani care va semna cu Real odată cu deschiderea perioadei de mercato, pe 2 ianuarie 2019. "Un plan de 217 milioane de euro" anunță AS pe prima pagină.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Odată cu transferul lui Asensio, pe 5 decembrie 2014, Real Madrid a început o strategie pe termen lung. După ce a achitat 3,9 milioane de euro pentru fotbalistul născut la Palma de Mallorca, Florentino Perez i-a mai adus pe Odegaard, Lucas Silva, Vinicius, Rodrygo și Odriozola. Acum, pe Santiago Bernabeu va ajunge și Brahim Diaz. Odată cu achiziționarea tânărului de 19 ani, Real Madrid a ajuns la 217,2 milioane de euro investite în achiziționarea de tineri jucători, în doar 4 ani.
Practic, ultimul transfer "galactic" făcut de Real Madrid a fost Gareth Bale (101 milioane de euro în 2013). Perez are însă un as în mânecă. Pregătește trecerea lui Eden Hazard pe Santiago Bernabeu, mai ales în condițiile în care belgianul s-a contrat cu antrenorul lui Chelsea, italianul Sarri.
Real Madrid a plătit 217 milioane de euro în ultimii 4 ani, pe tineri jucători
Conform informațiilor prezentate de AS, Real Madrid va plăti în jur de 15 milioane de euro în schimbul lui Brahim Diaz. Mijlocașul va semna pe 6 ani și va primi un salariu uriaș pentru vârsta sa, 3,5 milioane de euro pe stagiune.
Cei mai scump jucător din cei 11 achiziționați de Real Madrid este brazilianul Vinicius. Venit de la Flamengo, Vinicius a fost achiziționat în vară în schimbul a 45 de milioane de euro. Până în prezent, brazilianul a jucat 10 meciuri la Real Madrid, a marcat două goluri și a oferit 5 pase decisive.
Tinerii jucători cumpărați de Real Madrid în ultimii 4 ani:
Vinicius - 45 de milioane de euro
Rodrygo - 40 de milioane de euro
Odriozola - 30 de milioane de euro
Theo Hernandez - 27 de milioane de euro
Ceballos - 16,5 milioane de euro
Lucas Silva - 14 milioane de euro
Lunin - 13,5 milioane de euro
Vallejo - 5 milioane de euro
Valverde - 5 milioane de euro
Asensio - 3,9 milioane de euro
Odegaard - 2,3 milioane de euro
Etichete: real madrid , florentino perez , transferuri real madrid , brahim diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...