Un fotbalist de la Getafe are necazuri cu poliţia în timpul carantinei: "Nu am ce să fac, sunt hiperactiv!""
24.03.2020, 21:29Un fotbalist de la Getafe a povestit cum a fost sancţionat pentru că a încălcat regulile stricte impuse în Spania după izbucnirea epidemiei de coronavirus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brazlianul Deyverson a dezvăluit că a fost oprit pe stradă de poliţie şi era cât pe ce să ia o amendă.
"Am ieşit împreună cu iubita mea să facem cumpărături de la supermarket. Poliţia a venit la mine şi a vrut să mă amendeze cu 600 de euro. Asta pentru că nu avem voie să ieşim din casă decât pe rând, nu amândoi o dată! Aici, în Spania, totul a devenit extrem de strict, nimeni nu are voie să plece de acasă", a spus atacantul lui Getafe.
Deyverson a încercat să se scuze şi a mărturisit că nu e prima oară când are probleme.
"Am mai primit avertismente din partea poliţiei atunci când am ieşit să alerg pe stradă. E foarte complicat, eu nu pot sta într-un loc, sunt hiperactiv", a explicat brazilianul.
Fotbalul din Spania, suspendat pe termen nedefinit
Schimbare de ultim moment în Spania. Președinții Federației și Ligii s-au pus de acord ca tot fotbalul să fie suspendat pe ternen nedefinit, din cauza pandemiei de coronavirus.
Măsura se aplică tuturor ligilor din Spania, chiar și celor neprofesioniste, dar și fotbalul în sală și cel pe plajă.
Potrivit presei spaniole, activitățile fotbalistice vor rămâne suspendate până când "autoritățile competente din Guvernul Spaniei și din administrația națională vor considera că ele pot fi reluate".
Inițial, pe 12 martie s-a decis doar suspendarea următoarelor două etape din La Liga, practic două săptămâni, dar acum, după ce starea de urgență a fost prelungită până pe 11 aprilie, s-a considerat că e mai bine ca fotbalul să ia o pauză mai mare.
Conform publicației As, cea mai optimisă dată pentru reluarea campionatului era 23 aprilie, dată propusă și în calendarul înaintat spre UEFA. Acum însă se pare că abia pe 10 mai s-ar putea relua meciurile cu adevărat. Dar asta depinde tot de evoluția coronavirusului.
Etichete: deyverson , deyverson getafe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...