Un fost stelist, inclus în echipa "petardelor" după transfer: "Erorile sale au fost incredibile"
26.05.2017, 09:57Transferat în ianuarie de la FCSB, Alin Toşca nu a avut parte de o primă jumătate de sezon liniştită la Betis Sevilla, echipă aflată până spre finalul campionatului în lupta pentru evitarea retrogradării.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Prestaţiile fundaşului român nu au convins, iar cotidianul AS l-a inclus în echipa transferurilor care au dezamăgit în ultimul sezon în La Liga. Toşca este "coechipier" cu nume importante, precum italianul Salvatore Sirigu (Sevilla), francezul Eliaquim Mangala (Valencia), croatul Alen Halilovic (Las Palmas), portughezul Andre Gomes (Barcelona) sau paraguayanul Antonio Sanabria, care îi este coleg la Betis.
"Românul a venit la Betis în ianuarie, pentru a rezolva problemele din apărare ale "verzilor". Nici măcar abordarea ultradefensivă a lui Victor Sanchez nu a putut să-i acopere defectele (nici pe cele ale colegilor), iar erorile sale incredibile au costat-o pe Betis mai multe goluri primite", a scris AS.
Jurnaliştii spanioli au oferit ca exemplu greşeala uriaşă a apărătorului de 25 de ani în meciul din deplasare cu Malaga, din luna februarie, pe care totuşi Betis l-a câştigat cu 2-1.
Toşca a evoluat de 17 ori pentru Betis în campionat, de fiecare dată ca titular, andaluzii terminând sezonul pe locul 15.
Echipa transferurilor care au dezamăgit în La Liga
Sirigu (Sevilla) - Mangala (Valencia), Toşca (Betis), Amorebieta (Sporting) - Ganso (Sevilla), Halilovic (Las Palmas), Andre Gomes (Barcelona), N'Diaye (Villarreal) - Santos Borre (Villarreal), Sanabria (Betis), Angulo (Granada)
Etichete: la liga , betis sevilla , alin tosca , echipa transferuri ratate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...