Un fost jucător al Realului îl poate ajuta pe Ancelotti să ajungă la Madrid
13.06.2013, 10:20După ce Jose Mourinho a plecat de la Real, pentru a se întoarce pe banca tehnică a celor de la Chelsea, oficialii madrilenilor au început tratativele pentru a aduce un nou antrenor.
Florentino Perez s-a decis repede în privința acestuia, Carlo Ancelotti, dar n-a crezut nicio clipă că-i va fi așa de greu de adus. Tehnicianul italian mai are un an de contract cu PSG, campioana Franței, iar șeicii nu sunt de acord, sub nicio formă să se despartă de el. Chiar dacă Ancelotti le-a transmis că vrea să plece.
Cum antrenorul, în vârstă de 54 de ani, are în cap acum doar oferta de la Real, șeicii parizienilor par a înțelege că n-au ce face și caută și ei soluții pentru a asigura continuitatea la același nivel a echipei.
Presa internațională, cea engleză și cea franceză, oferă detalii interesante în această tranzacție. Jurnaliștii de la BBC au anunțat, în ediția de miercuri seară, că Michael Laudrup este ca și plecat de la Swansea, în timp ce francezii de la “L'Equipe“ merg mai departe și spun că danezul este deja în tratative pentru a deveni noul antrenor al lui PSG. Totul, evident, pentru ca Ancelotti să se liniștească și să plece la Madrid.
Chiar dacă Laudrup mai este legat prin contract cu Swansea încă două sezoane, până în vara lui 2015, fostul mare fotbalist nu este de acord cu politica de transferuri a clubului, nu mai are aceleași relații bune cu cei din conducere, ca la început, astfel că plecarea sa pare una iminentă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, fostul mijlocaș al Realului poate fi cheia trecerii lui Ancelotti la Madrid. Italianul așteaptă cu sufletul la gură ca aceste negocieri să aibă finalitate, convins fiind că șefii PSG-ului nu-i vor da drumul până când nu vor avea în schimb un alt antrenor.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , michael laudrup , ancelotti , ancelotti real madrid , antrenor real madrid , oferte ancelotti , laudrup psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...