Un candidat la președinția Barcelonei se teme că Messi va pleca la PSG: "Noi nu avem banii lor"
articol scris de Digi Sport18.12.2020, 11:45
Leo Messi va intra la 1 ianuarie în ultimele șase luni de contract cu FC Barcelona, iar situația starului argentinian rămâne în continuare incertă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
PSG urmărește atent situația lui Messi, iar unul dintre candidații pentru președinția clubului FC Barcelona, Agusti Benedito, a vorbit despre starul argentinian: "Toți vrem ca el să rămână aici, este cel mai bun jucător din lume.
Dacă ar trebui să ne luptăm cu alt club din Europa pentru el, pe plan financiar nu am putea concura. Dacă PSG o să vină după Messi, nu am putea să ne ridicăm la oferta lor, nu avem atât de mulți bani. Când îl ascult pe Neymar îmi spun că trebuie să avem grijă cu ei. Este o echipă ce aparține statului Qatar, organizatorul Campionatului Mondial.
Sper să vină ziua în care Messi să spună că vrea să rămână la Barcelona și după 20 de ani", a spus Agusti Benedito, pentru Radio Marca.
Alegeri pentru președinția clubului FC Barcelona
Candidații la preşedinţia Barcelonei vor avea la dispoziţie 19 zile, între 23 decembrie şi 11 ianuarie, pentru a strânge 2.257 de semnături de la cei 110.000 socios cu vârsta legală pentru a vota.
Verificarea semnăturilor strânse de fiecare candidat va avea loc între 12 şi 14 ianuarie, iar cei care vor întruni cel puţin 2.257 semnături vor avea candidatura validată.
Campania electorală a candidaţilor se va derula între 15 şi 22 ianuarie.
Etichete: leo messi , fc barcelona , alegeri barcelona , transfer leo messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...