Un atacant de la Arsenal l-ar putea înlocui pe Florin Andone, dacă La Coruna îl vinde pe român
08.05.2017, 16:23Deportivo La Coruna nu a scăpat încă de emoţiile retrogradării, dar Florin Andone are un sezon pozitiv şi a atins borna celor 10 goluri marcate în actuala stagiune, în eşecul de pe teren propriu cu Espanyol, scor 1-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prestaţiile bune ale atacantului român au atras atenţia mai multor cluburi şi nu este exclus ca jucătorul de 24 de ani să fie vândut de galicieni în această vară. Conducerea clubului are deja soluţia pentru înlocuirea lui Andone. Este vorba despre Lucas Perez, fostul vârf al celor de la Deportivo.
Perez a fost vândut în Anglia, la Arsenal, vara trecută, după ce a reuşit un sezon remarcabil, în care a marcat 17 goluri, însă nu a confirmat aşteptările la Londra. Spaniolul de 28 de ani a înscris o singură dată pentru "tunari", în 11 apariţii în Premier League, şi nu exclude o revenire la fosta sa echipă.
"A fost un sezon dificil pentru mine. Cred că meritam mai multe şanse. Nu m-am descurcat la fel de bine ca alţi colegi, dar dacă mi s-ar fi acordat mai multe minute, aş fi putut avea cifre mai bune la finalul sezonului. Mai multe goluri şi mai multe pase de gol.
Ştiu că sunt cluburi interesate de mine, iar dorinţa mea este a juca în Champions League. În vară vom vedea dacă Deportivo reprezintă o soluţie", a declarat Lucas Perez, într-un interviu pentru La Voz de Galicia.
Ibericul s-a descurcat ceva mai bine în Cupa Angliei, Cupa Ligii şi Liga Campionilor, competiţii în care a punctat de şase ori, dar cifrele sale rămân departe de ceea ce se spera din partea lui.
O revenire a lui Lucas Perez la Deportivo ar fi posibilă doar în cazul în care galicienii îl vând pe Andone, care a declarat în mai multe rânduri că se simte excelent pe Riazor, dar pentru al cărui transfer Lazio, echipă care şi-a asigurat calificarea în viitoarea ediţie a Europa League, insistă.
Etichete: la liga , arsenal , lucas perez , florin andone , la coruna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...