Turcii au anunțat când revine Arda Guler pe teren
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 11:57
Arda Guler (18 ani) a fost transferat în perioada de mercato a verii de Real Madrid de la Fenerbahce.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Însă, mijlocașul, supranumit ”Messi al Turciei”, nu a apucat să debuteze în tricoul ”los blancos” din cauza accidentărilor succesive pe care le-a suferit la menisc în timpul antrenamentelor pe care le-a efectuat la Real Madrid.
Arda Guler se va recupera complet în trei săptămâni
Potrivit jurnalistului turc Yagiz Sbuncuoglu, Arda Guler se va recupera complet după accidentarea suferită la menisc în aproximativ trei săptămâni.
Astfel, dacă acest termen se va îndeplini, mijlocașul va fi în lotul celor de la Real Madrid pentru partida pe care aceștia o vor juca, în deplasare, cu Real Betis, în etapa a 16-a din La Liga (meci programat pe data de 9 decembrie).
În sezonul trecut, mijlocașul turc a jucat 35 de partide pentru formația din Turcia, în toate competițiile, a marcat 6 goluri și a furnizat 7 pase decisive.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Arda Guler, potrivit Transfermarkt
- 51 de meciuri a jucat Guler pentru Fenerbahce, echipa care l-a lansat în fotbalul de elită
- 9 goluri și 12 pase decisive a reușit Arda Guler pentru Fenerbahce
Transferat pentru suma de 20 de milioane de euro de la Fenerbahce, Arda Guler a semnat un contract valabil până în vara anului 2029 cu Real Madrid.
Etichete: real madrid , arda guler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...