Trei fotbalişti importanţi îşi prelungesc contractele cu Real Madrid
27.03.2017, 10:09Real Madrid prelungeşte contractele a trei jucători importanţi. Cotidianul de casă al madrilenilor, As, susţine că Marcelo, Dani Carvajal şi Karim Benzema vor semna în vară noi înţelegeri cu gruparea de pe Santiago Bernabeu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deşi mai au contracte până în 2020, Marcelo şi Carvajal vor semna noi contracte cu madrilenii, până în 2022, cu măriri salariale consistente.
Dacă îşi va duce noua înţelegere la bun sfârşit, Marcelo va ajunge la 16 sezoane în tricoul blanco, în condiţiile în care actualul sezon este al 11-lea pentru Real Madrid.
Fundaşul stânga brazilian în vârstă de 28 de ani este al treilea "stranier" din istoria lui Real ca număr de meciuri (395 de partide). E depăşit doar de Roberto Carlos (527 jocuri pentru madrileni) şi Alfredo Di Stefano, care are 396 de meciuri pentru Real, doar unul mai mult decât Marcelo.
Carvajal a strâns şi el 151 de meciuri oficiale pentru Real Madrid şi este titular pe postul de fundaş dreapta atât pe Bernabeu, cât şi la naţionala Spaniei.
Considerat de preşedintele Florentino Perez drept cel mai bun număr 9 din lume, francezul Karim Benzema îşi va prelungi şi el contractul până în 2022 cu echipa lui Zinedine Zidane. Actuala înţelegere expiră în 2019.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: benzema contract real , contracte noi real madrid , marcelo contract nou real , carvajal contract nou real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...