"Transferul obligatoriu" pentru Barcelona se face. Jucătorul a spus "DA"
articol scris de Digi Sport23.11.2020, 09:32
Barcelona traversează o perioadă dificilă în La Liga, unde ocupă abia poziţia a 12-a în clasament, cu 11 puncte acumulate în 8 meciuri.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Eric Garcia, "transferul obligatoriu" pentru Barcelona
Pe lângă criza de rezultate, catalanii se confruntă şi cu mari probleme de efectiv, mai ales în defensivă. Gerard Pique s-a accidentat în meciul cu Atletico Madrid, pierdut de Barcelona cu 0-1, şi va lipsi două luni de pe teren.
Umtiti şi Araujo sunt şi ei accidentaţi, astfel că Ronald Koeman mai are o singură variantă de fundaş central în lot: Lenglet. Sergi Roberto, care mai putea fi forţat pe acest post, va lipsi şi el între două şi patru săptămâni.
În aceste condiţii, Barcelona va negocia de urgenţă transferul unui fundaş central, iar alesul este Eric Garcia, de la Manchester City.
Fotbalistul de 19 ani a fost principala țintă a Barcelonei şi în perioada de mercato din vară. Catalanii nu au căzut de acord cu cei de la Manchester City asupra sumei de transfer, însă pregătesc un nou "asalt".
Eric Garcia, "transferul obligatoriu" pentru Barcelona, titrează Sport pe prima pagină.
Eric Garcia s-a înţeles cu Barcelona. Negocieri cu Manchester City
Fundașul central de 19 este hotărât să părăsească clubul de pe Etihad, chiar dacă Pep Guardiola a declarat că încearcă să îl convingă să revină asupra deciziei.
Eric Garcia s-ar fi înţeles deja cu Barcelona şi va reveni, în iarnă, la clubul care l-a format. Rămâne doar ca Barcelona şi Manchester City să se pună de acord asupra sumei de transfer.
"Sunt foarte fericit. Știu că a vrut să plece, dar va rămâne și poate reușim să-l convingem anul acesta să-și prelungească contractul cu noi. E un băiat foarte stabil în multe, multe lucruri și suntem foarte fericiți", a spus, recent, Guardiola.
Eric Garcia a fost "școlit" la celebra academie a Barcelonei, La Masia, dar a plecat în 2017 la juniorii lui Manchester City. În 2019, Pep Guardiola l-a promovat la echipa mare, iar în primul său sezon a prins 13 meciuri în Premier League. Barcelona a încasat 1,7 milioane de euro pentru transferul lui Garcia la Manchester City.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Eric Garcia, potrivit Transfermarkt
Etichete: manchester city , barcelona , gerard pique , eric garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...