Tottenham a acceptat oferta Realului pentru Bale, cu o singură condiţie
04.08.2013, 09:37Telenovela Gareth Bale a luat sfârşit! După mai multe săptămâni de negocieri intense, Real Madrid şi Tottenham au ajuns la o înţelegere privind transferul starului galez, anunţă postul de radio spaniol Cadena Ser (echivalentul BBC).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sursa citată susţine că gruparea de pe White Hart Lane a acceptat oferta de 96 de milioane de euro, în după-amiaza zilei de sâmbătă, însă cu o singură condiţie: Bale să ajungă la Real Madrid abia peste un an, în vara lui 2014.
Jucătorul galez de 24 de ani este nemulţumit de decizia lui Daniel Levy şi urmează să organizeze o conferinţă de presă în care să dezvăluie că şeful de la Spurs nu şi-a onorat promisiunea de a-l lăsa să plece încă de acum, mai scriu cei de la Cadena Ser. Bale susţine că i s-a garantat transferul cu două condiţii: Tottenham să nu se califice pentru sezonul 2013-2014 din Champions League şi să vină o super ofertă pe adresa lui. Cum ambele au fost îndeplinite, fotbalistul este intrigat de faptul că cei de la Spurs îi pun beţe în roate şi îl obligă să mai stea un an la Londra.
Presa din Spania susţine că mutarea va fi oficializată în cursul săptămânii viitoare, însă rămâne de văzut în ce măsură va reuşi Bale să-i convingă pe şefii de pe White Hart Lane să-l lase să plece încă de acum.
24 de ani are Gareth Bale
50 de milioane de euro este cota de piaţă a galezului
44 de meciuri a jucat Bale pentru Tottenham în sezonul trecut
26 de goluri a reuşit Bale pentru Spurs în sezonul trecut, în toate competiţiile
Etichete: gareth bale real madrid , bale tottenham real madrid , transfer gareth bale real madrid , bale la real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...