Torje n-a convins nici la Espanyol și, din vară, revine la Udinese
24.04.2014, 17:36Gabriel Torje este unul din cei mai buni și mai constanți „tricolori” la echipa națională, dar la echipele de club mijlocașul nu are la fel de mult noroc. De la plecarea de la Dinamo, în vara lui 2011, fotbalistul de 24 de ani nu a reușit să își facă loc în lotul niciunei echipe la care a jucat, indiferent că a fos vorba de Udinese, Granada sau Espanyol Barcelona.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Numit „Messi de România”, bănățeanul a încântat la Poli Timișoara și Dinamo și se credea că urmează logic pasul următor: jocul la o echipă în străinătate. În schimbul a cinci milioane de euro, micuțul mijlocaș a ajuns în august 2011 la Udinese, în Serie A. A strâns doar 897 de minute în 21 de apariții (din care 12 ca titular) în sezonul 2011/2012 al Seriei A, marcând de două ori.
În sezonul 2012/2013 a fost împrumutat la Granada, echipă deținută de aceeași familie Pozzo care patronează și Udinese. În La Liga, Gabi Torje a strâns 34 de meciuri, din care 28 ca titular, marcând de trei ori. Deși părea că și-a găsit în sfârșit locul, având de multe ori evoluții apreciate, în sezonul următor a venit transferul la Espanyol, tot sub formă de împrumut de la Udinese. Aici lucrurile nu i-au ieșit la fel de bine ca la Granada, strângând până acum doar 11 prezențe, din care cinci ca titular, fără a marca vreun gol.
Ieri, miercuri, 23 aprilie, cotidianul catalan Sport a scris că cei de la Espanyol nu vor activa clauza de cumpărare a mijlocașului român în această vară, astfel încât Torje va reveni din iulie la Udine. Cel mai probabil, mijlocașul de 24 de ani va fi din nou împrumutat și în sezonul viitor.
Etichete: contract , udinese , espanyol , gabriel torje , prelungire , clauza de cumparare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...