Toni Kroos este al nouălea jucător german din istoria lui Real Madrid
19.07.2014, 14:23Real Madrid a dat o mare lovitură pe piața transferurilor și a reușit să-l cumpere pe Toni Kroos, un om esențial în campania din Brazilia, care a adus titlul mondial pentru Germania.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul în vârstă de 24 de ani este al nouălea jucător german care ajunge la Real, după Gunter Netzer, Paul Breitner, Uli Stielike, Bernd Schuster, portarul Bodo Ilgner, Christoph Metzelder, Mesut Ozil și Sami Khedira.
Netzer a semnat cu Real în anul 1973 și a reușit să câștige două titluri în Primera Division cu ibericii. Legendarul Breitner a ajuns un an mai târziu la madrileni, izbutind să cucerească tot două campionate.
Mijlocașul Stielike a cucerit în tricoul Realului și Cupa UEFA, în timp ce Bernd Schuster, care i-a și antrenat pe madrileni, are în palmares două titluri, Cupa și Supercupa Spaniei.
Spre deosebire de predecesorii săi, Bodo Ilgner a izbutit să câștige și Liga Campionilor cu Real, în sezonul 1999-2000, după o finală cu Valencia (3-0), în care a fost însă rezerva lui Iker Casillas.
Fundașul Christoph Metzelder, care a evoluat până anul trecut la Schalke, are în palmares și el un titlu în La Liga, în timp ce Mesut Ozil a reușit tripla pe plan intern, în tricoul madrilenilor.
Colegi la echipa națională, Kroos și Khedira vor juca acum împreună și la Real. Jucătorul care a fost aproape de Arsenal a sosit în Spania în 2010, iar pe lângă trofeul UEFA Champions League, cucerit în sezonul trecut, el a mai câștigat un titlu, două Cupe, respectiv o Supercupă a Spaniei.
Etichete: kroos real , jucatori germani real , real khedira , istorie real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...