Tatăl lui Neymar a făcut lumină în cazul transferului atacantului brazilian la Real: "Zero şanse!"
25.06.2016, 19:16Tatăl lui Neymar susţine că nu există nicio şansă ca fiul său să ajungă de la Barcelona la marea rivală, Real Madrid. În ultima vreme în presa internaţională s-a discutat intens de această variantă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Probabilitatea ca Real Madrid să-l transfere pe fiul meu este egală cu zero. N-au nicio şansă! Neymar are contract cu FC Barcelona şi orice ofertă pe care o primeşte va fi analizată de cei de acolo. În afară de mine, singura persoană care poate să vorbească despre viitorul lui Neymar este el însuşi”, a spus Neymar senior, într-un interviu pentru Fox Brazil, citat de Marca.
Afirmaţiile lui Neymar senior vin după ce Wagner Ribeiro, agentul jucătorului, a declarat că, în acest moment, există trei echipe care se interesează de Neymar, printre care şi Real Madrid.
"Sunt trei mari cluburi în lume care-l vor pe Neymar şi sunt dispuse să achite clauza de 200 de milioane de euro. Nu pot spune mai multe, deoarece este un subiect sensibil", a spus Wagner, conform Marca. Potrivit sursei citate, celelalte două echipe interesate sunt Paris Saint-Germain şi Manchester United.
Cotat la 100 de milioane de euro de către transfermarkt.de, Neymar mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului 2018. În 49 de meciuri disputate pentru catalani, în stagiunea recent încheiată, atacantul brazilian a reuşit 31 de goluri şi 27 de pase decisive.
Etichete: neymar , neymar real madrid , transfer neymar real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...