Tatăl lui Di Maria iese la atac: "Real Madrid nu l-a prețuit și nu s-a ținut de cuvânt"
28.08.2014, 13:24Transferul lui Angel Di Maria la Manchester United ține capul de afiș al lunii august pe piața de mercato. Argentinianul a ales să plece de la campioana Europei, însă a făcut-o cu un gust amar (DETALII AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă fotbalistul s-a ferit să dea nume, tatăl său nu a făcut-o: "Când Angel a ajuns la Real Madrid i-a fost oferit un salariu de 5 milioane de euro. Florentino Perez l-a chemat la negocieri și el a acceptat să îi fie înjumătățit salariul până în momentul în care va dovedi că este un jucător fundamental. Nu este corect ceea ce au făcut, dar băiatul meu a acceptat pentru că era vorba de Real Madrid. Pe când a ajuns titular indiscutabil și juca foarte bine, a fost refuzat în momentul când a cerut ca salariul său să revină la cifra inițială.", a spus Miguel Di Maria.
Părintele fotbalistului și-a continuat tirada la adresa clubului madrilen: "Angel a câștigat o mulțime de trofee, a fost cel mai bun jucător al finalei UCL, dar niciodată nu a fost prețuit. De fiecare dată erau aduși jucători pe postul lui, pentru a scăpa de el. Întâi au fost Isco și Bale, acum James. Angel nu mai trebuie să demonstreze nimănui nimic, a făcut-o până acum cu vârf și îndesat.", este de părere Miguel Di Maria.
Tatăl argentinianului se bucură pentru transferul acestuia pe Old Trafford: "Manchester United este un club foarte mare, Angel are acolo șansa să-și arate calitatea meci de meci și va fi tratat mult mai bine."
Etichete: real madrid , angel di maria , di maria real madrid , di maria manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...