Suarez, primele declarații după transferul la Barça: "Plec cu inima grea, dar acum era momentul"
11.07.2014, 16:04Plecat la Barcelona în schimbul sumei de 81 de milioane de euro (DETALII AICI), Luis Suarez a declarat dragoste eternă pentru Liverpool și pentru fanii "cormoranilor", însă a precizat că nu mai putea rămâne în Anglia, fiindcă a visat întotdeauna să joace în Spania, țara în care locuiește și familia soției sale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul uruguayan, ajuns la vârsta de 27 de ani, a spus că venise momentul potrivit să își urmeze visul de a merge în La Liga.
"Plec cu inima grea de la Liverpool, pentru o viață nouă și noi provocări în Spania. Atât eu, cât și familia mea ne-am îndrăgostit de acest club și de oraș. Dar, peste toate, ne-am îndrăgostit de acești fani incredibili. M-ați încurajat întodeauna, iar noi, ca familie, nu vom uita niciodată, vom fi întotdeauna fanii lui Liverpool.", a spus Luis Suarez, pentru site-ul oficial al lui Liverpool.
"Sper că puteți înțelege cu toții de ce am luat această decizie. Acest club a făcut tot ce a putut pentru a mă convinge să rămân, dar am avut mereu visul și ambiția să joc și să locuiesc în Spania, acolo unde stă familia soției mele. Cred că acum era timpul.", a adăugat atacantul uruguayan.
"Lui Brendan Rodgers și echipei le doresc numai bine. Clubul e pe mâini bune și sunt sigur că va avea succes în sezonul următor. Sunt foarte mândru că am avut un rol în a ajuta Liverpool să revină în elita din Premier League și, în special, în UEFA Champions League. Vă mulțumesc din nou pentru momentele și amintirile extraordinare. You'll Never Walk Alone.", a încheiat Suarez.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: luis suarez transfer , suarez barcelona liverpool , suarez vis spania , suarez familie liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...