Statistică umilitoare după El Clasico. Gavi a reușit în doar 19 minute ce nu au putut "galacticii" tot meciul
articol scris de Digi Sport21.03.2022, 08:12
Barcelona s-a impus în fața marii rivale, Real Madrid, chiar pe Santiago Bernabeu, cu 4-0. Catalanii și-au dominat adversarii de la început și până la final, iar rezultatul de pe tabelă a arătat diferența clară dintre cele două grupări.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Xavi și elevii săi au făcut o partidă aproape perfectă pe Santiago Bernabeu, lucru care reiese și din statisticile apărute după meci.
Meci de uitat pentru Real Madrid contra Barcelonei
Minutul 29 al partidei a reprezentat momentul în care partida s-a rupt, după ce Aubameyang a reluat în poartă centrarea venită de la Ousmane Dembele. De acolo, catalanii nu s-au mai uitat înapoi și au profitat de toate spațiile pe care REal Madrid le-a lăsat în defensivă.
După doar 51 de minute de joc, scorul arăta deja 4-0, și practic totul era decis. Xavi l-a trimis în teren în ultimele 19 minute și pe Gavi, puștiul de doar 17 ani care a impresionat în actuala stagiune de La Liga.
Mijlocașul iberic a avut o statistica umilitoare pentru gazde. Fotbalistul catalanilor a reușit în doar 19 minute să aibă 5 dueluri câștigate, mai multe decât orice alt jucători al lui Real Madrid pe tot parcursul partidei.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Barcelona 0-4:
Xavi nu s-a ferit de cuvinte și a oferit un moment de sinceritate după Real Madrid - Barcelona 0-4
După primul său astfel de derby în La Liga în calitate de antrenor, Xavi a transmis că Barcelona putea marca mai multe goluri la Madrid și că superioritatea echipei sale nu poate fi pusă la îndoială.
În același timp, antrenorul Barcelonei a recunoscut că, înaintea meciului, nu se aștepta să fie o astfel de diferență între cele două echipe.
”E o zi de bucurie pentru suporterii Barcelonei. Puteam da mai multe goluri. Nu ne așteptam să le fim superiori chiar la Madrid. Ei au avut o săptămână de odihnă, noi am ajuns vineri din Turcia. Am făcut un meci spectaculos, sunt foarte mulțumit.
Am fost superiori fără îndoială, jocul și rezultatul îmi oferă o mare satisfacție și un zâmbet larg, dar trebuie să continuăm să muncim și să rămânem umili”, a declarat Xavi, după meci, potrivit Mundo Deportivo.
Clasamentul din La Liga, după ”El Clasico”
În ciuda înfrângerii categorice din ”El Clasico”, Real Madrid rămâne lider detașat în La Liga, cu 66 de puncte acumulate în 29 de runde, nouă peste Sevilla, ocupanta poziției secunde.
Barcelona, în schimb, este pe locul trei, cu 54 de puncte, la egalitate cu Atletico Madrid, care are un meci mai mult disputat.
Etichete: real madrid , barcelona , el clasico , statistica , gavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...