Starul lui Liverpool are o clauză de 70.000.000€, iar Real Madrid e gata să o plătească
articol scris de Digi Sport20.05.2024, 19:09
Alexis Mac Allister (25 de ani) poate pleca de la Liverpool după doar un singur sezon petrecut pe Anfield.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
În vara anului trecut, ”Cormoranii” trimiteau în conturile celor de la Brighton nu mai puțin de 42 de milioane de euro pentru a îl transfera pe mijlocașul argentinian.
Real Madrid îl vrea pe Alexis Mac Allister
Campionul mondial a primit numărul 10 la Liverpool și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști în ultimul sezon al lui Jurgen Klopp (56 de ani) pe Anfield.
Totuși, cei de la Mirror anunță că Alexis Mac Allister ar putea pleca de la Liverpool, după ce i s-a aflat clauza de reziliere.
Conform sursei citate, argentinianul poate fi cumpărat de orice echipă dacă se vor plăti aproximativ 70 de milioane de euro.
Imediat după ce a apărut informația, englezii au anunțat și prima echipă interesată. Real Madrid ar fi gata să plătească clauza de reziliere și să îl aducă pe Alexis Mac Allister pe Santiago Bernabeu.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a lui Alexis Mac Allister, potrivit transfermarkt.com.
- 7 goluri și 7 pase decisive a reușit argentinianul în cele 46 de meciuri jucate pentru Liverpool.
Real Madrid i-a găsit deja înlocuitor lui Nacho
După 11 sezoane la prima echipă, dar și alte șase la echipele de juniori de la Real Madrid, Nacho Fernandez (34 de ani) l-a anunțat pe Florentino Perez că nu va mai evolua din vară pentru Real Madrid.
- Stopper-ul nu a jucat în cariera sa decât pentru formația din capitala Spaniei, iar din 2012 încoace a cucerit nu mai puțin de 24 de trofee cu "Los Blancos".
Chiar dacă se vorbea că Real Madrid e gata să cumpere un nou fundaș central pentru a-l face uitat pe Nacho, cei de la Fichajes anunță altceva.
Conform sursei citate, înlocuitorul perfect pentru fotbalistul de 34 de ani vine chiar din propria academie a ”Galacticilor”. Este vorba despre Rafa Marin, cel care în acest sezon a fost împrumutat la Deportivo Alaves.
Coechipier cu Ianis Hagi, stopper-ul de 22 de ani a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai formației din Țara Bascilor, iar cei de la Real Madrid consideră că ar putea să facă față în echipa lui Carlo Ancelotti.
Rafa Marin este un produs al academiei ”Los Blancos”, iar în această stagiune a fost trimis pentru a căpăta experiență la Alaves, acolo unde a evoluat în nu mai puțin de 34 de partide.
Etichete: liverpool , real madrid , transfer , alexis mac allister
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...