Spaniolii au făcut anunțul: "Benzema semnează!"
27.07.2017, 18:02În așteptarea transferului lui Mbappe de la AS Monaco, spaniolii de la Marca anunță o mișcare importantă în atacul lui Real Madrid, care pare să facă lumină în privința planurilor lui Zinedine Zidane: Karim Benzema își prelungește contractul la campioana Spaniei și a Europei.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
În ciuda analizelor care îl dădeau drept primul plecat pentru a i se face loc noului star al Franței, Benzema este pe cale să își asigure o ședere mai lungă pe Santiago Bernabeu. A înscris mai puțin decât Morata în sezonul trecut, dar madrilenii au fost convinși cu 65 de milioane de euro să îl transfere pe spaniol la Chelsea. În schimb, nouarul Realului e gata să semneze prelungirea.
De când a ajuns la Madrid, Benzema și-a mai prelungit contractul o dată, în 2014, după al zecelea trofeu UCL cucerit de "albi". Între timp, Real s-a mai încoronat de două ori regina Europei, în 2016 și 2017, iar principalul "vârf" din ultimii ani este recompensat, astfel, cu o nouă înțelegere.
Deși atacantul francez a înscris doar 11 goluri (în 29 de meciuri) în sezonul trecut din La Liga, Zidane îl vrea în continuare. Sursa citată a anunțat și termenul până la care se va realiza mișcarea: înainte de startul din La Liga. Încă nu se știe durată noii înțelegeri, dar cel mai probabil va fi valabilă până în 2021 sau 2022.
Noul sezon din Spania debutează pe 19 august, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, iar Real o întâlnește pe Deportivo La Coruna în prima etapă.
35 de milioane de euro a plătit Real Madrid în 2009 pentru transferul lui Benzema de la Lyon.
Etichete: benzema real madrid , benzema real , benzema contract , benzema prelungire contract , benzema semneaza , benzema real madrid contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...