Spaniolii au anunțat verdictul pentru Pique, care a fost cercetat pentru declarațiile împotriva rivalei Espanyol
22.02.2018, 14:43Barcelona a primit o veste bună: Gerard Pique a scăpat de sancțiuni, în urma declarațiilor la adresa rivalei locale, Espanyol. Anunțul a fost făcut de jurnaliștii de la Marca, pe baza unor documente venite din partea Comisiei de Competiții din cadrul Federației Spaniole de Fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Espanyol de Cornella" a fost sintagma care l-a adus pe Pique în atenția autorităților fotbalului spaniol. Denunțat de adversari, de La Liga și de Consiliul Local din Cornella, fundașul central a scăpat de sancțiuni, cu toate că oficialii au precizat că atitudinea sa nu a fost în niciun caz una corectă.
"Comentariile au fost neîndemânatice, în momentul nepotrivit și nefericite. Nu sunt un model de discreție și nu prea ajută la consolidarea sportului drept un spațiu diferit de confruntările sociale", au scris jurnaliștii de la Marca, citând un document oficial din partea Comisiei de Competiții din cadrul Federației Spaniole de Fotbal.
"Indiferent dacă reflectă sau nu realitatea, pot alimenta confruntările, iar asta s-a dovedit prin denunțarea făcută de Espanyol, Consiliul Local din Cornella și La Liga", a mai scris în documentul amintit.
După victoria cu 2-0 a Barcelonei din returul sferturilor Cupei Spaniei (VIDEO), care a calificat gruparea blaugrana în semifinalele competiţiei, Gerard Pique a făcut un comentariu la adresa rivalei locale. A făcut referire la faptul că Espanyol îşi dispută meciurile de acasă într-o suburbie a Barcelonei, la Cornella de Llobregat, acolo unde este situat stadionul Cornella-El Prat, inaugurat în 2009.
"Espanyol de Cornella s-a dovedit de multe ori un adversar dificil pentru noi, însă am început foarte bine, cu două goluri, iar acest rezultat ne califică mai departe. Sigur că este Espanyol de Cornella, de acolo sunt ei, nu?", a fost atacul lui Pique, venit la o săptămână după insultele fanilor lui Espanyol la adresa jucătorilor Barcelona din manşa tur, câştigată cu 1-0 de echipa lui Quique Sanchez Flores.
Etichete: barcelona , pique , pique barcelona , barcelona espanyol , pique espanyol , pique sanctiuni , espanyol cornella
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...