Spaniolii au anunțat decizia luată de Luka Modric în privința viitorului său
articol scris de Digi Sport31.01.2024, 11:47
Luka Modric (38 de ani) a evoluat mai puțin pentru Real Madrid în acest sezon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, mijlocașul croat a adunat doar 1250 de minute pe gazon, în 24 de partide oficiale jucate până acum în actuala stagiune (în anii precedenți, Modric era un titular incontestabil la Real).
În acest context, presa din Spania a înaintat în spațiul public posibilitatea ca fotbalistul dalmat să o părăsească pe formația de pe Santiago Bernabeu la sfârșitul acestui sezon (când îi va expira contractul cu ”los blancos”) și să ajungă fie în Major League Soccer (prima ligă de fotbal din Statele Unite), fie în Arabia Saudită.
Însă, ultimele informații din Peninsula Iberică demontează total aceste scenarii.
Cadena Ser: ”Luka Modric va rămâne la Real Madrid dacă clubul îi va propune prelungirea contractului”
Conform jurnaliștilor de la Cadena Ser, Luka Modric crede că mai poate juca la cel mai înalt nivel încă doi ani în tricoul lui Real Madrid. De altfel, sursa citată anterior scrie că fotbalistul dalmat va rămâne la trupa ”los blancos” și din sezonul următor dacă clubul de pe Santiago Bernabeu îi va propune acestuia o prelungire a contractului.
Mai mult, spaniolii de la Cadena scriu că Modric nu ia în considerare să joace în America de Nord sau în Golf.
Luka Modric a evoluat timp de 12 sezoane (august 2012 - prezent) în tricoul celor de la Real Madrid. În acest interval de timp, mijlocașul croat a strâns 512 de meciuri, a marcat 38 de goluri și a furnizat 83 de pase decisive.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Modric, potrivit Transfermarkt
Etichete: real madrid , luka modric , arabia saudita , major league soccer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...