Situație bizară la Barcelona: Sevilla nu vrea să îl primească înapoi mai devreme pe Luuk de Jong
articol scris de Digi Sport19.11.2021, 15:09
Luuk de Jong (31 de ani) a fost împrumutat în vară de Barcelona de la Sevilla, ca soluție de urgență.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pe finalul perioadei de mercato, Antoine Griezmann a plecat la Atletico Madrid, iar catalanii au trebuit să se reorienteze rapid, astfel că varianta Luuk de Jong a fost cea mai viabilă la acel moment.
Situație bizară la Barcelona: Sevilla nu vrea să îl primească înapoi mai devreme pe Luuk de Jong
Atacantul olandez a fost împrumutat până la finalul sezonului la insistențele lui Ronald Koeman, conaționalul său. Fostul tehnician al Barcelonei declara la acel moment că nu înțelege cum clubul catalan nu avea până atunci un atacant precum de Jong.
Cu toate acestea, vârful nu a reușit decât un gol în tricoul blaugrana, iar șansele sale de a juca pentru Barcelona au scăzut drastic după demiterea lui Koeman.
De Jong nu se mulează deloc pe stilul pe care Xavi îl va impune la echipă, astfel că cei de pe Camp Nou au dorit să îl trimită pe atacant mai devreme la clubul de care aparține, mai exact în ianuarie.
Pentru acest lucru era nevoie de acordul Sevillei, însă andaluzii nu vor nici ei să îl aibă în vestiar pe Luuk de Jong, conform site-ului Football Espana. Astfel, Barcelona va fi obligată să îl păstreze pe olandez până la finalul sezonului, chiar dacă nu este pe placul noului tehnician.
Luuk de Jong, huiduit de fanii Barcelonei
Luuk de Jong nu a fost utilizat în primele 4 meciuri din campionat, iar Koeman l-a folosit prima dată în Champions League, chiar ca titular, când catalanii au pierdut cu 0-3 meciul cu Bayern. Însă el a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren, iar Sule și Upamecano au trecut destul de des de el.
A avut și o ocazie de gol, când a primit o pasă perfectă, dar a fost atât de lent încât a fost ajuns din urmă de Sule și deposedat.
Momentul în care i-a scos din sărite pe fani a fost în El Clasico. A intrat în minutul 85, a atins mingea de 4 ori, dar nu a dat nicio pasă corectă.
Așadar, Luuk de Jong a intrat în gura fanilor, care au ajuns să-l fluiere la orice atingere de minge la meciurile în care evolua. De altfel, chiar și Ronald Koeman le-a bătut obrazul suporterilor.
Etichete: barcelona , luuk de jong , sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...