Simeone confirmă interesul pentru Tevez: "Este un jucător ideal pentru Atletico"
10.06.2015, 13:30După ce a reuşit eventul în Italia şi a jucat finala UEFA Champions League alături de Juventus, Carlos Tevez ar putea ajunge în Spania, acolo unde este dorit de Atletico Madrid. Interesul pentru atacantul argentinian a fost confirmat chiar de antrenorul grupării de pe Vicente Calderon, Diego Simeone.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De altfel, presa spaniolă a scris că Simeone a vorbit personal cu Tevez, încercând să-l convingă să aleagă Atletico, deşi Paris St. Germain are pregătită o ofertă financiară superioară. Cholo a negat discuţiile cu atacantul argentinian, dar nu şi dorinţa sa de a-l aduce la Madrid.
"Nu am vorbit cu Tevez, dar ştiu că cei din club au discutat cu agentul său. Este extraordinar să poţi conta pe jucători ca Tevez", a declarat Simeone, într-un interviu acordat cotidianului AS.
Antrenorul campioanei Spaniei din 2014 crede că jucătorul de 31 de ani ar fi ideal pentru Atletico, datorită temperamentului său.
"Contribuţia sa merge mai departe decât numărul golurilor pe care le marchează. Temperamentul său îl face ideal pentru Atletico, ţinând cont de modul în care el şi clubul trăiesc fotbalul", a precizat Simeone.
Tevez mai are un singur an de contract cu Juventus şi nu a făcut un secret din faptul că îşi doreşte să se întoarcă în Argentina, la clubul pe care îl susţine din copilărie, Boca Juniors.
Totuşi, argentinianul şi-ar putea amâna revenirea acasă, având şansa de a evolua şi în La Liga, alături de Leo Messi şi Cristiano Ronaldo, după ce a trecut prin Premier League şi Serie A.
Tevez nu este singurul argentinian dorit la Atletico. Luciano Vietto, care a făcut un sezon foarte bun la Villarreal, pentru care a marcat de 12 ori în campionat, este foarte aproape de a ajunge pe Calderon.
"Este unul dintre obiectivele noastre şi suntem aproape de a ajunge la o înţelegere. Este un jucător cu nişte caracteristici extraordinare. Îmi aminteşte de David Villa. Modul în care joacă între linii este rar în prezent. Îl ştiu încă dinainte să-l antrenez la Racing, unde i-am oferit şansa debutului", a spus Diego Simeone.
Etichete: serie a , juventus , atletico madrid , diego simeone , la liga , carlos tevez , luciano vietto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...