Şi bogaţii plâng! Pierderile imense pe care le vor înregistra marile cluburi din cauza pandemiei de coronavirus
06.05.2020, 21:22Pandemia de coronavirus va produce efecte financiare nedorite asupra cluburilor de fotbal, susţine un raport publicat de firma de audit KPMG.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Experţii financiari au ajuns la concluzia că pagubele vor fi considerabile în cazul în care se decide îngheţarea competiţiilor interne, după exemplul Franţei. Astfel, dacă toate cele 5 mari ligi vor renunţa la reluarea campionatelor pierderile vor fi în jur de 4 miliarde de euro!
În schimb, revenirea pe stadioane va însemna o mult mai mică cifră a pierderilor. Asta pentru că cluburile nu vor fi nevoite să renunţe la sumele cuvenite din drepturile tv, care în Anglia, de exemplu, se ridică la 800 de milioane de euro.
Valoarea lui Leo Messi a scăzut cu aproape 30 de procente
Cluburile sunt confruntate şi cu o scădere a valorii cotaţiei la bursă - printre cele mai afectate sunt Liverpool, Barcelona, Real Madrid şi PSG.
Valoarea lotului grupării catalane ar scădea cu aproape 300 de milioane de euro în cazul în care sezonul nu se va relua în Spania. Madrilenii vor pierde 270 de milioane de euro, campioana en-titre a Europei în jur de 210 de milioane de euro, iar PSG peste un sfert din valoarea actuală de 620 de milioane de euro .
Chiar şi deţinătorul Balonului de Aur, Lionel Messi, suferă din cauza evenimentelor - valoarea lui de piaţă a scăzut cu aproape 30 de procente.
Etichete: lionel messi , valoare real madrid , pierderi liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...