Sevilla nu vrea să negocieze cu Barcelona: "Va pleca doar dacă e achitată clauza de reziliere"
05.07.2018, 11:44Barcelona nu i-a prelungit contractul lui Vermealen și vrea să-l împrumute pe Yerry Mina, astfel că va rămâne cu doar doi fundași centrali pentru sezonul următor. Oficialii catalani vor să întărească defensiva prin aducerea lui Clement Lenglet și au încercat să negocieze cu Sevilla, dar s-au lovit de refuzul andaluzilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Sevilla a spus mereu că nu va negocia în privința lui Lenglet. Barcelona a încercat să negocieze, dar poziția noastră a fost foarte clară. Singurul mod în care jucătorul va pleca de la noi este dacă va fi achitată clauza de reziliere. Lenglet este jucătorul nostru și a făcut testele medicale săptămâna trecută, la fel ca și ceilalți jucători din lot" a declarat Joaquin Caparros, directorul sportiv al andaluzilor.
Adus de la Nancy în ianuarie 2017, Lenglet are un contract valabil cu Sevilla până în 2021. Fundașul central francez are o clauză de reziliere în valoare de 35 de milioane de euro. Ținând cont de declarațiile lui Caparros, Barcelona va trebui să achite această sumă dacă îl vrea pe Lenglet sau să se reorienteze către un alt fundaș central.
5,4 milioane de euro i-a costat pe cei de la Sevilla în 2017 transferul lui Lenglet, de la Nancy
54 de meciuri a jucat Lenglet în ultimul sezon la Sevilla
35 de partide a jucat fundaşul în La Liga, în sezonul 2017-2018, cu 5 mai multe decât Pique şi 10 decât Umtiti
25 de milioane de euro este cota lui Lenglet, conform Transfermarkt
Etichete: barcelona , sevilla , transfer barcelona , joaquim caparros , clement lenglet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...