Sevilla, cu ochii pe jucătorii români! Anunțul făcut de Monchi + ce spune de meciul cu CFR
27.12.2019, 11:57Sevilla este cu ochii pe tinerii jucători români care au impresionat la EURO U21. Directorul sportiv al andaluzilor Ramon Rodriguez Verdejo, cunoscut ca Monchi, a recunoscut faptul că echipa pe care o conduce urmărește fotbaliști din țara noastră, dar, momentan, cei de la Sevilla nu se gândesc să facă vreun transfer.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Cunosc mulți jucători români talentați, prin intermediul prietenului meu Pietro (n.r. - Pietro Chiodi, impresar), precum Răzvan Marin, Ianis Hagi, Tudor Băluță, Mitriță, Cicâldău, Coman sau Pușcaș.
Urmărim jucători, printre care și mulți români, pentru că sunt mulți tineri talentați, dar, în clipa de față, nu ne-am gândit să transferăm pe nimeni”, a spus Ramon Rodriguez Verdejo, cunoscut ca Monchi, pentru Mediafax.
Sevilla va întâlni CFR în șaisprezecimile Europa League
Sevilla va da peste CFR în șaisprezecimile Europa League. Chiar dacă pe hârtie sunt favoriți clari, andaluzi nu se consideră deja calificați și sunt conștienți că vor avea parte de o dublă dificilă.
”Primul gând, după ce am văzut cu cine am picat, a fost că este o echipă puternică. Știu că formațiile din România sunt puternice și competente. Nu am crezut și nu cred în niciun moment că suntem deja calificați. Sunt convins că Sevilla trebuie să dea sută la sută în ambele partide, pentru a merge mai departe.
CFR are o echipă puternică, jucători importanți, precum Djokovic, Omrani, Arlauskis, dar, din punctul meu de vedere forța lor este grupul. Sunt o echipă unită”, a mai declarat Monchi.
Monchi îl apreciează pe Dan Petrescu, pe care în consideră un antrenor foarte bun. Totuși, Sevilla ar putea să nu dea de tehnicianul de 52 de ani, acesta fiind aproape de a pleca de la CFR.
”Petrescu este un antrenor important, care are multă experiență în fotbalul profesionistși știe cum să își facă echipa să dea sută la sută la fiecare meci”, a mai spus Monchi.
Dubla dintre CFR și Sevilla se va juca pe 20 și 27 februarie și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS. Meciurile vor putea fi urmărite și în aplicația Digi Online.
Etichete: sevilla , monchi , ramon rodriguez verdejo , cfr sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...