Video Sergio Ramos a plănuit cu James Rodriguez şi Lucas Vazquez golul marcat cu Deportivo
12.12.2016, 16:57Sergio Ramos a fost din nou omul providenţial pentru Real Madrid, în meciul cu Deportivo La Coruna. Fundaşul de 30 de ani a marcat golul victoriei în prelungirile partidei de pe Santiago Bernabeu, dar reuşita căpitanului echipei lui Zinedine Zidane a fost atent plănuită.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Înainte ca Toni Kroos să execute cornerul, Ramos le-a dat indicaţii lui James Rodriguez şi Lucas Vazquez, iar aceştia au avut contribuţia lor importantă la golul care a adus victoria cu 3-2 a madrilenilor.
Mai întâi, fundaşul i-a cerut lui James să se mişte spre prima bară, pentru a trage un om cu el, apoi a discutat cu Lucas Vazquez, căruia i-a revenit rolul de a bloca drumul spre minge al apărătorilor adverşi, pentru ca Ramos să beneficieze de cea mai bună situaţie.
Planul gândit de căpitanul gazdelor a funcţionat perfect. Kroos a centrat foarte bine, iar Ramos a sărit excelent (2,4 metri, potrivit AS) şi a trimis imparabil cu capul pentru un nou gol care a salvat Realul.
VIDEO: Golul marcat de Ramos
Reuşita sa a confirmat faptul că echipa lui Zinedine Zidane este specialista finalurilor de meci. În acest sezon, madrilenii au marcat 13 goluri în ultimele 10 minute, obţinând astfel nu mai puţin de 12 puncte.
Etichete: video , real madrid , deportivo la coruna , sergio ramos , james rodriguez , lucas vazquez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...