Sergio Busquets semnează noul contract cu Barça! Clauză de reziliere incredibilă
30.01.2015, 20:20Sergio Busquets (26 de ani) a fost promovat la prima echipă a Barcelonei în 2008, de Pep Guardiola, iar de atunci a devenit jucător de bază pentru prima formație a catalanilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Indiferent de numele antrenorului de pe banca trupei blaugrana, Busquets și-a găsit locul în primul 11, iar contractul său a reprezentat în ultima vreme o preocupare majoră pentru șefii de pe Camp Nou.
Chiar dacă este legat contractual de clubul din Barcelona până în 2018, mijlocașul spaniol câștigă 5 milioane de euro anual. El este dorit intens de Manchester United, care i-ar putea oferi un salariu mult mai mare.
Conștienți de pericolul în care se află, șefii catalanilor au demarat negocierile cu jucătorul de 26 de ani, pe care îl vor în cadrul echipei până la retragere.
Astfel, conform sport.es, cele două părți au ajuns la o înțelegere, iar în următoarele zile Busquets va semna un nou contract cu Barcelona. Acesta va expira în 2020, salariul jucătorului va fi dublat, la 10 milioane de euro per sezon, iar clauza de reziliere va fi una incredibilă: 200 de milioane de euro.
După semnarea noii înțelegeri, Busquets va fi al patrulea jucător din lotul lui Luis Enrique din punctul de vedere al salariului, după Messi, Neymar și Suarez.
Etichete: sergio busquets , busquets barcelona , salariu busquets , salarii fc barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...