Se poate întâmpla orice până atunci! Detaliu important din înțelegerea dintre Barcelona și noul antrenor
17.05.2017, 21:08Barcelona i-a găsit deja un înlocuitor lui Luis Enrique și catalanii anunță că șefii s-au înțeles deja cu Ernesto Valverde, dar au apărut noi detalii, potrivit cărora colaborarea dintre tehnician și club s-ar putea încheia încă dinainte de a se oficializa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
31 mai este ziua în care se vor risipi toate dubiile. Tehnicianul este hotărât să dea curs propunerii Barcelonei și a decis să nu își prelungească șederea la Bilbao, însă jurnaliștii din Peninsula Iberică au descoperit un detaliu important în acordul dintre Valverde și Barcelona.
Cele două părți au strecurat în contract o clauză bilaterală prin care ar putea renunța la înțelegere până pe 31 mai, potrivit jurnalistului sportiv Olivier Goldstein, citat de cotidianul madrilen As. Ar fi singurul lucru care să împiedice instalarea tehnicianului în vârstă de 53 de ani pe banca formației blaugrana.
Motivul este că decizia finală în privința stabilirii noului antrenor îi va aparține lui Josep Maria Bartomeu, care amână anunțul, în parte pentru că așteaptă despărțirea oficială de actualul antrenor, dar și pentru că trebuie să încheie discuțiile cu celelalte nume pe care le-a mai avut pe listă.
Catalanii mai au de jucat două meciuri sub comanda lui Luis Enrique: ultima etapă din La Liga (duminică, 21 mai, ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2) și finala Cupei Spaniei, cu Deportivo Alaves (sâmbătă, 27 mai, ora 22:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1).
Pentru a ajunge la Barcelona, Valverde ar fi refuzat Sevilla, Valencia, dar și oferte din Premier League.
Etichete: barcelona antrenor , valverde barcelona , valverde antrenor , valverde antrenor bartomeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...