Se întoarce "călăul". Cifre de senzaţie ale lui Cristiano Ronaldo contra Sevillei
15.01.2017, 11:14Cristiano Ronaldo se întoarce în această seară pe terenul uneia dintre victimele sale preferate din Primera Division, Sevilla.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Starul lui Real Madrid are nu mai puţin de 11 goluri în cele şapte partide din carieră pe Ramon Sanchez Pizjuan. Zece dintre ele au fost reuşite în numai trei meciuri.
Portughezul a înscris patru goluri în fieful Sevillei pe 7 mai 2011, în a doua vizită din carieră pe Pizjuan, şi a mai reuşit două "triple" pe arena andaluzilor.
Cifrele lui Ronaldo contra Sevillei sunt de excepţie şi pe Santiago Bernabeu. Lusitanul are 11 goluri în opt meciuri pe teren propriu împotriva trupei aflate în acest moment la numai patru puncte în spatele madrilenilor, care au însă un joc mai puţin disputat.
În total, cvadruplul câştigător al "Balonului de Aur" are 22 de goluri în 15 partide împotriva Sevillei.
În acest sezon, Ronaldo a ratat toate cele trei partide directe contra Sevillei: Supercupa Europei şi "dubla" din Cupa Spaniei.
Derby-ul etapei din Primera Division, Sevilla - Real Madrid, se joacă în această seară, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Cele mai importante meciuri din Primera Division sunt ÎN DIRECT la Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL TRANSMISIILOR
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , sevilla , cristiano ronaldo sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...