Scrisorile de adio ale lui Xavi și Casillas pentru Aragones

• SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

• SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

”„Puștiule, tu crezi că ești pregătit să fii căpitan?”. ”Eu cred că da, mister, eu cred că da”, i-am răspuns. Și am rămas gândindu-mă la asta. Luis Aragones mi-a încredințat o misiune și o responsabilitate care mi-au marcat cariera ca fotbalist.

Că s-a dus practic fără avertisment cred că a fost ultimul său gest de genialitate: ieri nici nu eram pregătiți și am recuperat dintr-o dată amintirile unei cariere care va rămâne încununată de Euro 2008, acele zile în care toți spaniolii am fost atât de fericiți, curajoși și mândri, grație unei echipe de fotbal.

El a fost cel care ne-a convins în asemenea măsură că am ajuns să ne credem invincibili în acel turneu care a deschis calea spre viitor. „Uitați-vă la mine. Nu am venit aici ca să pierdem. Ne-au bătut peste tot, mereu, dar acum suntem aici. Și suntem aici ca să învingem. Dumneavoastră sunteți o echipă pe cinste și lumea trebuie să știe asta. Și pentru asta trebuie să câștigați”.

Bunicul s-a dus și îmi rămâne liniștea de a nu avea nicio întrebare nerostită pentru el. Pentru că Luis era transparent și tot ce avea să ne spună ne spunea. În felul său, dar ne-o spunea. Și tot ceea ce aveam de întrebat întrebam. Nu fugea de contactul cu jucătorii, cunoștea foarte bine fiecare fotbalist în parte.

În calitate de căpitan al lui Real Madrid și al naționalei Spaniei, mă ridic astăzi, în picioare, din nou, pentru a putea face o reverență ultimă pentru el. Pentru că ne-a făcut mai puternici. Pentru că ne-a convins”, a scris, în scrisoarea sa de adio, Iker Casillas.

Moartea lui Luis Aragones a smuls unele din cele mai frumoase dovezi de apreciere și recunoștință din partea foștilor săi elevi, dar unul, în particular, a făcut ceva mai mult. Xavi, cel căruia „Înțeleptul din Hortaleza” i-a încredințat rolul de playmaker în naționala creată de el, i-a scris fostului său maestru o scrisoare emoționantă, prin care își exprima gratitudinea față de tot ce a făcut Aragones pentru el.

„Dumneavoastră nu sunteți japonez și știți dumneavoastră la ce mă refer”, mi-a spus într-o noapte. Parcă îl și revăd, în camera unui hotel și știu că îi voi duce dorul. Mult. Pentru că eu pe Luis Aragones l-am iubit mult. Și cu Luis am vorbit mult.

Știam că nu e bine, dar niciodată nu m-am gândit că avea ceva atât de grav, că va pleca atât de repede, atât de brusc, în felul ăsta. „Sunt bine, sunt bine”, îmi repeta mereu când îl întrebam. Vorbeam din când în când cu el, pentru că pentru mine, dintotdeauna, din ziua în care l-am cunoscut, a fost un punct de referință absolută. Presupun că este antrenorul cu care am vorbit cele mai multe ore despre fotbal. Urca în camera mea și vorbeam ore întregi, uneori despre „asta e cheia, Xavi, să știm ce anume vrem să jucăm”, mereu despre importanța de a-i strânge pe cei mai buni în teren și despre cât de important era să nu te temi de niciun adversar, de nicio echipă, indiferent cât de mult ar alerga față de noi. „Dumneavoastră și cu mine știți că mingea aleargă mai mult decât ei. Și că noi suntem mai tehnici decât ei”, mi-a spus. Despre Luis am cele mai frumoase amintiri de la o ședință, de la o întâlnire pe holuri, de la o apariție în sala de mese, pentru că mereu te lăsa cu ceva. Și mereu avea dreptate. Mereu!

Luis îți spunea verde în față, te privea la antrenamente și îți spunea: ”Dumneavoastră mă luați de prost, ați venit să vă antrenați și eu nu vă văd. Mie nu-mi plac șmecherii”. Și pleca. Luis nu te înșela niciodată, îți spunea fățiș: ”Tu nu joci pentru că ai fost dezastru săptămâna asta”, ”Ești obosit sau ce?”, ”Azi ai fost fantastic, săptămâna asta vei rupe norii”, „Crezi dumneata că eu sunt imbecil, că sunt idiot?”. Așa era Luis, apropiat, cu adevărat.

Deunăzi, mi-am amintit o anecdotă de când m-a convocat prima oară la națională. Nu mă chemase la prima acțiune și, în septembrie, nici nu am ajuns bine și mă aștepta: ”Ce credeai dumneata? Că bătrânul ăsta împuțit nu te va convoca, nu?” Și eu, speriat, i-am spus: ”Nu, nu, în niciun moment nu am gândit așa ceva, Mister”. Și el, în cel mai pur stil Luis, mi-a zis: ”Ba da, ba da, pe mine nu mă păcălești. Hai, să mergem și vorbim după aceea”. Și am vorbit din ziua aceea mii de ore.

Luis a fost fundamental pentru cariera mea și pentru istoria La Roja. Fără el, nimic nu ar fi fost la fel. Ar fi fost imposibil. Cu el a început totul, pentru că ne-a strâns la un loc pe toți piticii: Iniesta, Cazorla, Cesc, Silva, Villa, eu... Cu Luis am făcut revoluția, am schimbat furia pe minge și am demonstrat lumii că se poate câștiga jucând bine. Și dacă nu am fi câștigat Campionatul European, nu am fi câștigat Mondialul. Clar că pentru asta a fost fundamentală și venirea lui Del Bosque, un alt fenomen.

Luis a fost criticat adesea, dar el a fost cel care a deschis calea, care i-a dat Spaniei stilul pe care îl are azi. Asupra acestui fapt, toți suntem de acord. Luis a fost cel care a văzut ce opțiuni avea și a pariat pe pitici. „Îi voi băga pe cei buni, pentru că sunt atât de buni încât vom câștiga Europenele”. Și am câștigat. A fost inteligent și curajos.

În plan personal, Luis m-a făcut să mă simt important când stima mea de sine era la pământ. Mi-a dat frâiele selecționatei când nu le aveam nici pe ale Barcelonei. „Aici dumneavoastră sunteți șeful”, mi-a spus. „Și să mă critice pe mine dacă nu le convine asta”. Am decis să-i răsplătesc încrederea pe teren. Dacă am fost ales cel mai bun fotbalist de la acel Campionat European a fost datorită lui, deși el mereu nega. Cu mine a făcut câteva gesturi de neuitat. La Mondialul din Germania am ajuns ieșit din formă, dar m-a așteptat. Venea să mă vadă la Barcelona, preocupat de genunchiul meu. Venea preparatorul fizic la mine la spital, când eram la recuperare. Luis mă suna tot la două zile. „Fă-te bine, Xavi, nu dormi pe tine, că te aștept”.

Cuvântul fotbal în dicționar ar trebui să aibă alături fotografia lui Luis. Luis este fotbalul transformat în om, fotbalul personificat.

Adio, Mister. Și mulțumesc pentru tot. Și să știți, dumneavoastră și eu nu am fost niciodată japonezi”, se arată în mesajul transmis de mijlocașul Barcelonei în onoarea celui care a fost inventatorul actualei echipe a Spaniei.

Etichete: la roja , xavi scrisoare emotionanta , moartea lui luis aragones , mesaj emotionant xavi

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News