Scenariu surprinzător, în cazul independenţei Cataloniei: "Barcelona poate juca în Italia, Franţa sau Anglia"
29.09.2017, 19:17Referendumul pentru independenţa Cataloniei, care va avea loc duminică, în ciuda faptului că acesta este considerat ilegal la Madrid, creşte tensiunea nu doar din punct de vedere politic, ci şi sportiv. Pentru că în cazul în care catalanii se desprind de Spania, FC Barcelona şi alte formaţii din regiune ar putea fi excluse din campionatul spaniol, potrivit preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal din această ţară, Javier Tebas.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu toate acestea, directorul general al sportului catalan, Gerard Figueras, susţine că actuala vicecampioană a Spaniei va avea dreptul să decidă în ce campionat îşi doreşte să evolueze. Iar variantele Serie A TIM, Ligue 1 sau Premier League nu trebuie excluse.
"Nu există un răspuns dihotomic. Cine spune că viitorul e alb sau negru greşeşte, pentru că apare un nou scenariu şi e nevoie de discuţii. În cazul independenţei, echipele catalane din La Liga - Barcelona, Espanyol, Girona - trebuie, înainte de orice, să decidă unde vor să joace. Fie că e vorba de campionatul spaniol sau de ligile din ţările apropiate: Italia, Franţa, Anglia. Odată ce cluburile au luat această decizie, trebuie începute tratativele cu federaţiile care organizează respectivele ligi", a declarat Figueras, într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport.
Oficialul catalan nu crede că UEFA se va opune unui asemenea scenariu, în condiţiile în care există deja exemple asemănătoare pe continent.
"În Spania sunt echipe din alte ţări care joacă în campionatele naţionale. De exemplu, cele de fotbal şi baschet din Andorra. În Franţa joacă Monaco, în Anglia sunt cluburile galeze. Nu cred că UEFA va avea ceva împotriva faptului ca o altă echipă să joace într-o ligă dintr-o altă ţară", a precizat Gerard Figueras.
În actualul context, s-a insistat că sportul şi politica nu ar trebui amestecate. Dar pentru "ministrul Sporturilor" din Catalonia lucrurile stau altfel.
"Aud des că nu e nevoie să amestecăm sportul şi politica. Din contră, din punctul meu de vedere e obligatoriu să o facem, pentru că sportul e proiecţia ţării în lume, iar din acest motiv e foarte important. Cele două nu pot fi separate. Suntem într-o situaţie de conflict politic şi, până duminică, temperatura va continua să crească. E clar că toţi folosesc argumente pentru ca acest lucru să se întâmple", a spus Figueras.
Duminică, în ziua în care catalanii vor vota la refrendum, FC Barcelona va juca pe teren propriu cu Las Palmas, de la ora 17:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
Etichete: la liga , fc barcelona , referendum catalonia , gerard figueras
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...