Scandal în La Liga! A promis Real Madrid prime de joc Granadei dacă încurcă Barcelona?
11.05.2016, 18:02Real Madrid și Barcelona joacă în ultima etapă în deplasări la echipe care nu mai luptă pentru nimic. ”Galacticii” joacă în deplasare, la Deportivo La Coruna, în timp ce catalanii vizitează Granada, în două meciuri disputate sâmbătă, 14 mai, de la ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport. Barcelona e lider, înaintea ultimei runde, cu 88 de puncte, în timp ce Real Madrid are 87 de puncte, fiind pe poziția secundă. Titlul, așadar, se joacă în aceste două partide.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tocmai de aceea, presiunea este una enormă. Un singur pas greșit poate însemna ratarea unui întreg sezon în campionat pentru oricare dintre cele două formații. Iar polemica, în acest context, nu avea cum să lipsească. Cotidianul AS a scris astăzi că portarul Granadei, Ivan Kelava, ar fi dezvăluit într-un interviu apărut pe portalul Goal, în variantele italiană și croată, că Real Madrid le-ar fi oferit un consistent bonus financiar jucătorilor andaluzi pentru a încurca Barcelona.
Zvonurile privind primele oferite de Real Madrid ar fi apărut chiar din vestiarul Granadei. Kelava ar fi declarat că ”colegii mei mi-au spus că e un lucru normal să primești stimulente financiare de la alte cluburi”.
Odată cu apariția știrii, însă, și a polemicii generate de aceasta, Kelava a ieșit public, declarând că ”i-au fost interpretate cuvintele și că a fost înțeles greșit din cauza traducerii defectuoase”. Asta, în condițiile în care Kelava e croat și a oferit interviul în limba maternă portalului Goal Croația.
”Când am ajuns la antrenament, am primit un telefon de la președintele Quique Pina, care era foarte îngrijorat după apariția știrii. Eu nu știam despre ce vorbește, mi-a zis că a apărut în cotidianul AS, m-am simțit decepționat, supărat, pentru că eu nu am zis asta. A fost un interviu acordat unui ziarist din Croația, dar interviul a apărut și în Goal, un site în italiană. Ei au tradus corect, însă, nu știu ce s-a întâmplat în varianta din AS”, s-a disculpat Kelava. Cotidianul AS a publicat însă captura cu declarația în italiană a croatului, iar goalkeeper-ul pare să fi zis exact ceea ce acum neagă.
Portarul Granadei a continuat: ”Suntem profesioniști, jucăm pentru noi, mereu am fost onești și nu vrem să ajutăm pe nimeni. Mă simt prost, pentru că nu sunt cuvintele mele. Vrem să fim lăsați în pace în această săptămână. Am primă de la propriul meu club. Joc pentru Granada. Sunt prieten cu Modric și Kovacic, dar pe teren nu există prietenii. Și cu Rakitic mă înțeleg bine, iar pe teren suntem profesioniști”.
Meciul Deportivo La Coruna-Real Madrid din ultima etapă a sezonului în La Liga se dispută sâmbătă, 14 mai, de la ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Meciul Granada-Barcelona din ultima etapă a sezonului în La Liga se dispută sâmbătă, 14 mai, de la ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: titlu , la liga , titlul de campioană , polemica , bonusuri , granada barcelona , deportivo-real madrid , portar granada , ivan kelava , premieri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...