Şanse reduse pentru Raul Rusescu. Bacca şi-a prelungit contractul cu Sevilla
30.09.2014, 15:59Atacantul columbian Carlos Bacca (28 ani) a ajuns la un acord cu FC Sevilla pentru prelungirea contractului său până în iunie 2018, în timp ce clauza de reziliere se menţine la 30 milioane euro. Vârful de atac va primi şi un salariu mai mare după semnarea noului angajament.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bacca, cu 23 de selecţii pentru Columbia, a ajuns vara trecută la Sevilla, de la FC Brugges, în schimbul a 7 milioane euro, iar în primul său sezon în Spania a marcat 21 de goluri în meciuri oficiale, contribuind la câştigarea trofeului UEFA Europa League.
În acest sezon, Bacca a marcat 4 goluri în 6 etape, informează Agerpres. El este titular incontestabil în angrenajul lui Unai Emery, iar Sevilla nici nu se gândeşte să-l vândă după sezonul trecut foarte reuşit.
Situaţia nu îi convine lui Raul Rusescu, fotbalist împrumutat de andaluzi la Steaua, care va reveni vara viitoare în Spania şi se va lupta pentru titularizare cu Bacca, Gameiro sau Yago Aspas.
Sevilla va disputa următorul meci joi, de la ora 20:00, în grupa G a UEFA Europa League, pe terenul celor de la Rijeka. Golurile le veţi vedea la miezul nopţii, pe Digi Sport şi pe www.digisport.ro şi la adresa de mobil m.digisport.ro.
Etichete: carlos bacca , bacca sevilla , bacca , sevilla bacca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...