Șansă pentru Horațiu Moldovan, după ce Atletico Madrid a fost umilită pe teren propriu
articol scris de Digi Sport20.05.2024, 12:58
Atletico Madrid a fost învinsă fără drept de apel pe teren propriu de Osasuna, scor 1-4, în penultima etapă din La Liga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Garcia a deschis scorul în minutul 26, iar Oroz a majorat avantajul oaspeților după pauză. Morata a redus din diferență în minutul 55, însă cei care au mai marcat au fost tot cei de la Osasuna, prin același Garcia și Torro.
Horațiu Moldovan poate debuta la Atletico Madrid în ultima etapă a sezonului din La Liga
În urma înfrângerii la scor de pe Metropolitano, Atletico e sigură de poziția a patra, cu o rundă rămasă de disputat. Astfel, fiind o partidă fără miză, Diego Simeone l-ar putea folosi în premieră între buturi pe Horațiu Moldovan pe 25 mai, de la ora 17:15, în deplasarea cu Real Sociedad.
De la transferul de la Rapid, Moldovan a fost rezerva lui Jan Oblak la toate jocurile, indiferent de competiție. Goalkeeper-ul sloven, devenit legendă la Atletico, a fost de neclintit dintre buturile madrilenilor, însă acest lucru este pe cale să se schimbe.
În cadrul unei intervenții telefonice găzduite de emisiunea Fotbal European, Gică Craioveanu, din Spania, a anunțat că internaționalul din Slovenia este foarte aproape să plece de la Atletico la finalul sezonului. Oblak e dorit în Premier League.
”O veste bună pentru Horațiu Moldovan este că Jan Oblak va pleca, cel mai probabil, de la Atletico Madrid în vară. Sunt deja discuții cu echipe din Premier League”, a transmis Gică Craioveanu.
Iubita lui Horațiu Moldovan: ”Mai face omul `gafe`, viața ar fi plictisitoare fără ele, nu?”
Galerie Foto
Aza Gabriela (25 de ani), iubita lui Horațiu Moldovan, a fost prezentă pe Metropolitano în urmă cu 8 zile la meciul câștigat de gruparea ”rojiblanco” în fața celor de la Celta Vigo, scor 1-0.
Cântăreața a făcut, însă, o gafă din cauza căreia a fost ”taxată” în mediul online: a postat câteva fotografii dinaintea meciului, dar a confundat Metropolitano, stadionul celor de la Atletico Madrid, cu Santiago Bernabeu, arena rivalilor de la Real Madrid. La scurt timp, Aza Gabriela a reparat eroarea și a explicat cum s-ar fi produs aceasta.
”Hai să vă spun care a fost faza. Eu, când am făcut postarea, eram pe stadion și evident că Instagram-ul mi-a dat toate stadioanele din Madrid. Metropolitano era lângă Bernabeu și am apăsat din greșeală.
Nici nu am fost atentă și nici nu m-am uitat la postare imediat. Așa că vă mlțumesc vouă că m-ați atenționat că era posibil să nu văd deloc. Mai face omul `gafe`, viața ar fi plictisitoare fără ele, nu?”, a scris Aza Gabriela pe Instagram.
Etichete: atletico madrid , atletico osasuna , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...