S-au terminat problemele medicale la Real Madrid. După un an, Carlo Ancelotti are iar tot lotul valid
28.03.2015, 17:06Real Madrid a pierdut un avans important şi s-a văzut depăşită în fruntea clasamentului din La Liga de marea rivală, FC Barcelona, după o serie de rezultate slabe.
Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Perioada slabă a echipei lui Carlo Ancelotti a coincis cu absenţele cauzate de accidentări ale unor jucători importanţi, precum Sergio Ramos, Modric sau James Rodriguez. Tehnicianul italian are însă motive de optimism pentru ultima parte a sezonului, după ce vedetele madrilenilor s-au recuperat şi au revenit pe teren.
Ultimul care a făcut-o a fost James Rodriguez, care a reluat antrenamentele mai repede decât se prevăzuse iniţial. Astfel, Ancelotti are la dispoziţie întregul lot de 23 de jucători, un lucru care nu s-a mai întâmplat de un an.
De la 17 martie 2014, când Jese s-a accidentat la genunchi, în infirmeria celor de la Real Madrid a existat mereu cel puţin un pacient.
În cazul în care fotbaliştii campioanei Europei aflaţi la echipele lor naţionale nu se vor accidenta în timpul meciurilor internaţionale pe care le dispută în această perioadă, Ancelotti va fi pus într-o situaţie dorită de orice antrenor: va avea de ales dintr-o listă impresionantă de jucători pentru următoarea partidă, cea de pe teren propriu cu Granada.
Meciul Real Madrid - Granada se va disputa duminică, 5 aprilie, de la ora 13:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: real madrid , la liga , carlo ancelotti , james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cătălin Berenghi, bărbatul pe numele căruia poliția a deschis un dosar de urmărire penală după ce a...