S-a lămurit situația lui Andone. Unde va evolua internaționalul român în sezonul următor
13.05.2017, 13:39Florin Andone este la mare căutare în Europa. Internaționalul român a impresionat prin evoluțiile sale din acest sezon de La Liga și din ce în ce mai multe echipe își doresc să-l transfere în vară. Dorit insistent de Lazio și Aston Villa, atacantul a intrat și pe lista celor de la Espanyol.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Impresarul atacantului de 24 de ani, Juan Jose Moral, a ținut să-i liniștească pe fanii lui Depor. Acesta a recunoscut că sunt mai multe echipe interesate de Andone, dar susține că și internaționalul român va evolua pentru galicieni și în sezonul următor.
”Există interes pentru Florin, dar până în acest moment nu avem nicio ofertă concretă. El este foarte fericit la Depor și își dorește să rămână aici. Nu este nimic adevărat în ceea ce privește Lazio sau Espanyol. Nu ne-au făcut nicio ofertă, nici nouă, nici la club. Din punctul meu de vedere sunt speculații de presă. În vară am negociat cu Galatasaray, asta înainte să semneze cu Depor, dar acum nu avem nimic oficial de la ei.
Sută la sută va rămâne la Deportivo. A găsit aici afecțiune din partea publicului și a clubului. Pentru el este un club extraordinar. Oamenii din club sunt mulțumiți de el. Este important pentru echipă și a găsit și o atmosferă extraordianră în vestiar. Exact cum îi place. Este mulțumit de tot, chiar și de oraș”, a spus Juan Jose Moral, impresarul lui Andone, pentru riazor.org.
De altfel, și jucătorul și-a manifestat intenția de a rămâne la Depor și în sezonul următor: ”clubul are încredere în mine sută la sută şi mi-a arătat multă afecţiune. Aceasta e casa mea şi sper să continui mulţi ani aici", a declarat Andone într-o conferință de presă, susținută zilele trecute.
Internaționalul român a ajuns la Deportivo La Coruna la începutul sezonului, iar galicienii au plătit pentru Florin Andone 4,7 milioane de euro. În plus, Cordoba va primi 30% dintr-un transfer ulterior. Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, și totodată cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz.
37 de meciuri, 10 goluri și 3 pase de gol, are Andone în tricoul celor de la Depor, în toate competițiile.
5 milioane de euro este cota de piață a lui Andone, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
sursa foto: riazor.org
Etichete: deportivo la coruna , florin andone , transfer andone , andone depor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...