Video Ronaldo a rememorat golul istoric marcat pentru Barça, dar surprinde: "Păcat că nu l-am dat pentru Real"
27.10.2016, 23:20În luna octombrie s-au împlinit 20 de ani de la golul superb înscris de brazilianul Ronaldo pentru Barcelona în deplasarea de la Compostela, iar fostul campion mondial a rememorat reușita care și acum e socotită printre cele mai frumoase din La Liga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce Gică Popescu (pe atunci căpitan la Barcelona) a blocat un adversar și a scos mingea către mijlocul terenului, Ronaldo a intrat în posesia mingii în propria jumătate și a pornit într-o cursă de senzație. A protejat foarte bine în fața atacurilor venite din partea a doi jucători adverși, care l-au atacat în mod repetat, s-a desprins de ei și a sprintat spre careu. A mai driblat doi adversari, înainte să șuteze imparabil din interiorul suprafeței de pedeapsă. Barcelona a câștigat cu 5-1 meciul de pe 12 octombrie 1996, din turul unui sezon pe care catalanii l-au încheiat pe locul al doilea, la două puncte în spatele lui Real Madrid.
Când a rememorat reușita istorică, Ronaldo - devenit ambasadorul lui Real Madrid în această vară - a spus că singurul lucru de care îi pare rău este că nu a înscris acest gol pe când juca în tricoul albilor.
"Ca să marchezi acel gol trebuie să ai vedere periferică, ceea ce îți dă timp să gândești. A fost un gol foarte frumos, dar e păcat că nu l-am înscris purtând tricoul lui Real Madrid", a declarat Ronaldo, potrivit spaniolilor de la Movistar Plus.
Ronaldo (40 de ani) a jucat un sezon pentru Barcelona (1996-1997) și alte 5 pentru Real Madrid (2002-2007).
VIDEO Golul lui Ronaldo cu Compostela
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: ronaldo nazario , video ronaldo , ronaldo compostela , video ronaldo compostela , video gol ronaldo compostela , video gol ronaldo compostela barcelona 1-5
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...