Revoluţie totală! Încă un mare star îi spune "adio" Realului! Suma de transfer şi destinaţia neaşteptată
12.07.2018, 17:18Florentino Perez e pregătit să facă o revoluţie din temelii la Real Madrid. După Ronaldo, transferat la Juventus, şi Benzema e ca şi plecat. Destinaţia probabilă? Tot serie A, acolo unde Napoli îl vrea neapărat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După trei Ligi ale Campionilor la rând, şefii Realului au înţeles că e nevoie de o schimbare, fiind greu de crezut că acelaşi grup poate menţine pentru încă o stagiune un nivel excepţional. Primul care a plecat a fost arhitectul din spatele performanţelor echipei, Zinedine Zidane, iar acum e rândul ca vedetele să îşi găsească noi angajamente.
După ce Ronaldo a semnat cu Juve, Benzema va merge la marea rivală din ultimii ani a "Bătrânei Doamne", Napoli. Ancelotti îl doreşte neapărat pe francez, iar gruparea blanco nu se va opune. Perez vrea să reconstruiască echipa de pe Bernabeu, Hazard, Mbappe şi Neymar fiind principalele ţinte.
"Următorul jucător care va părăsi Real Madrid va fi Karim Benzema. Jucătorul nu va mai fi la club sezonul viitor. Despărţirea e atât de iminentă că Real deja a pregătit un video de rămas bun pentru el. Napoli oferă 40 de milioane de euro pentru jucător", notează Real Madrid Info.
De altfel, de acum câteva zile fanii Realului au înţeles că sunt şanse mari ca vârful de atac să părăsească la rândul său Madridul. Într-o postare, Benzema a avut un discurs similar cu CR7, după finala câştigată cu Liverpool.
"Acum nouă ani am purtat prima oară tricoul lui Real Madrid. Îi mulţumesc preşedintelui, întregului club, jucătorilor şi tuturor antrenorilor cu care am lucrat de-a lungul timpului. Am fost mândru să apăr stema clubului şi voi fi întotdeauna recunoscător pentru asta #HalaMadrid", a fost mesajul lui Benzema care a pus pe jar fanii lui Real Madrid.
Etichete: real madrid , real madrid transferuri , transferuri real , benzema real madrid , benzema real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...