Renunţă la De Gea? Real Madrid se pregăteşte să-i ofere lui Navas prelungirea contractului
11.03.2016, 12:52Real Madrid ar putea renunţa la David De Gea, portar cu care a fost foarte aproape să semneze în ultima zi a perioadei de transferuri din vara trecută. Prestaţiile lui Keylor Navas au convins pe toată lumea de pe Santiago Bernabeu, iar costaricanul este aproape de a primi o ofertă pentru prelungirea contractului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cope susţine că antrenorul madrilenilor, Zinedine Zidane, este mai mult decât mulţumit de evoluţiile lui Navas şi l-a informat deja pe Florentino Perez că portarul de 29 de ani este prima sa alegere pentru viitorul sezon.
În aceste condiţii, conducerea blanco va renunţa la pistele De Gea sau Thibaut Courtois şi pregăteşte un nou contract pentru costaricanul care a venit de la Levante în vara lui 2014, după Cupa Mondială din Brazilia, unde a fost unul dintre remarcaţi.
Deşi s-a numărat mereu printre cei mai buni şi jucători de la Real Madrid, Keylor Navas continuă să aibă unul dintre cele mai mici salarii din lot. Noua înţelegere ar urma să rezolve acest aspect, iar numărul 1 al formaţiei din capitala Spaniei va încasa o sumă de bani mai mare în fiecare sezon.
Recent, Navas a urcat pe locul 2 într-un top al portarilor cu cele mai multe minute consecutive fără gol încasat în Liga Campionilor. Costaricanul este imbatabil de 720 de minute în cea mai importantă competiţie la nivel de club, lider fiind germanul Jens Lehmann, cu 853 de minute.
Etichete: real madrid , la liga , zinedine zidane , david de gea , keylor navas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...