Video Record nedorit pentru Ramos! A devenit cel mai eliminat jucător din istoria La Liga, la primul meci după accidentare
03.12.2017, 00:17VIDEO Athletic Bilbao - Real Madrid 0-0. Real Madrid a intrat într-o nouă pasă proastă și căpitanul Sergio Ramos nu face notă discordantă. Sâmbătă, fundașul central a fost eliminat și a stabilit un record nedorit: a devenit fotbalistul cu cele mai multe cartonașe roșii din istoria La Liga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La primul meci jucat după fractura de piramidă nazală suferită la derby-ul Madridului, cu Atletico, de pe 18 noiembrie (VIDEO), Ramos nu a reușit să rămână pe teren până la final. De această dată, nu din motive medicale.
Cu Bilbao a fost a 19-a eliminare a lui Sergio Ramos (31 de ani) în campionat, un record absolut pentru eșalonul de elită al Spaniei. A încasat două cartonașe galbene, în minutele 11 și 87, ambele pentru același gest: lovitură cu cotul aplicată adversarului în săritură, în dueluri aeriene pentru minge.
Căpitanul Realului i-a depășit pe Pablo Alfaro și pe Xavi Aguado, cu care se afla până acum la egalitate, cu 18 eliminări în campionat.
Sergio Ramos are 29 de cartonașe roșii primite în carieră în toate competițiile, toate în tricoul Realului. În rest, nu a fost eliminat niciodată în 50 de meciuri pentru FC Sevilla și în 149 de apariții în naționala Spaniei.
VIDEO Cartonașele galbene și eliminarea lui Ramos cu Bilbao
Pentru Real Madrid urmează meciul cu Sevilla, programat sâmbăta viitoare, pe 9 decembrie, de la ora 17:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport. Cele mai importante faze VIDEO vor fi pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: eliminare ramos , video ramos , bilbao - real , video bilbao - real , video eliminare sergio ramos , video eliminare sergio ramos real , video eliminare sergio ramos record , record video eliminare sergio ramos , video record eliminare sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...