a:1:{i:0;s:5:"Video";} Record istoric stabilit de Atletico . A obţinut a treia victorie consecutivă pe Bernabeu
27.02.2016, 19:29Atletico Madrid s-a impus cu 1-0 pe Santiago Bernabeu, în derby-ul cu Real şi a stabilit un record istoric în La Liga - a devenit prima echipă din Spania care reuşeşte să câştige de trei ori la rând pe terenul grupării blanco.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mai mult decât atât, echipa lui Diego Simeone şi-a prelungit seria invincibilă din duelurile cu marea rivală, în campionat. Atleti are acum şase meciuri la rând fără eşec în duelurile cu Real Madrid, în La Liga.
Până în sezonul 2013/14, Atletico nu mai reuşise să o învingă pe Real în campionat din stagiunea 1999/2000. Perioada neagră s-a încheiat în toamna lui 2013, chiar pe Bernabeu, cu un 1-0 decis de actualul atacant al lui Chelsea, Diego Costa. În retur avea să se termine egal, scor 2-2.
În ediţia următoare de campionat, elevii lui Simeone au făcut "dubla" - au câştigat atât pe terenul rivalei, scor 2-1, cât şi pe Calderon, cu 4-0.
În turul acestei ediţii de campionat, scorul a fost egal, 1-1.
Golul celui de-al treilea succes consecutiv reuşit de Atletico pe Santiago Bernabeu a fost marcat de Antoine Griezmann, ajuns la a patra reuşită împotriva Realului. De două ori a punctat pentru fosta sa echipă, Sociedad, şi de două ori pentru gruparea de pe Calderon.
Ultimele trei meciuri de pe Bernabeu dintre Real Madrid şi Atletico
29 septembrie 2013, etapa a 7-a: Real - Atletico 0-1
13 septembrie 2014, etapa a 3-a: Real - Atletico 1-2
27 februarie 2016, etapa a 25-a: Real Atletico 0-1
Etichete: video , real madrid , atletico madrid , la liga , record , derbz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...