Real pregăteşte un transfer de două ori mai scump decât cel mai mare din istorie pe acel post
20.04.2017, 11:57Real Madrid şi-a fixat ţinta numărul unu pentru perioada de transferuri din vară. Chiar dacă s-au făcut multe speculaţii pe seama venirii lui Hazard pe Bernabeu (în tranzacţie ar fi inclus şi Morata), se pare că Perez vrea să îşi asigure pentru mulţi ani de acum înainte poarta. Astfel, De Gea ar deveni cel mai scump portar din istorie, Real fiind dispusă să plătească 60 de milioane de lire în schimbul său.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
O ţintă mai veche a lui Real, De Gea este dorit neapărat pe Bernabeu, în condiţiile în care Keylor Navas îmbină evoluţiile foarte bune cu unele mai puţin inspirate.
"De Gea e o prioritate de top pentru Real. Aşteptăm ca transferul să se facă în vară", notează englezi, citând surse apropiate trupei blanco.
În 2015, cele două părţi au fost foarte aproape să se înţeleagă, un singur minut blocând tranzacţia. Concret, în Spania, perioada de mercato s-a închis pe 31 august, la ora 00:00, iar președintele lui Real, Florentino Perez, a declarat că ”diavolii roșii” au trimis contractul jucătorului cu un minut dincolo de miezul nopții la Liga de Fotbal Profesionist (LFP) din Spania. Astfel, acesta nu a putut fi înregistrat în timp util şi mutarea a picat.
Se vorbeşte despre o ofertă de 60 de milioane de lire pentru De Gea, care l-ar tranforma în cel mai scump transfer din istorie al unui portar. Actualul record e deţinut de Buffon, care a ajuns în 2001 de la Parma la Juve pentru 33 de milioane de lire (53 de milioane de euro la acea vreme).
Etichete: real madrid , real madrid bernabeu , real madrid de gea , transfer de gea real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...